Cea mai frumoasă poveste! Seto Takayuki, omul care a jucat în Liga 3 pentru Astra, a ridicat deasupra capului trofeul de campion: „E cel mai frumos moment din cariera mea. Merg în Japonia cu medalia”

Japonezul Seto Takayuki e unul dintre jucătorii care a jucat pentru Astra în perioada în care echipa din Giurgiu evolua în ligile inferioare. Luni seară, mijlocașul întors în această iarnă din Turcia, de la Osmanlispor, a sărbătorit un titlu istoric și a devenit fotbalistul străin cu cele mai multe meciuri în Liga 1.

La finalul meciului cu Dinamo, Seto și-a adus aminte de primele momente trăite în tricoul Astrei și a spus că vrea să continue alături de echipa lui Marius Șumudică, chiar dacă se află sub contract cu Osmanlispo.

„E cel mai frumos moment din cariera mea. Cand am venit la Astra, jucam in liga a treia. Jucam cu Predeal, pe Ilie Oană, și am dat un gol. Credeam că o să joc un an sau doi și apoi o să plec. Am crescut ca om și ca jucator alături de Astra.

Familia mea urmărește meciurile de acasă, merg în Japonia cu medalia de campion. Vreau să rămân aici, îmi doresc să joc în continuare la Astra. Vreau să ajung la cât mai multe meciuri cu Astra, la 250, 300!”, a spus Takayuki.

Publicat: 02 05. 2016, 23:42
Actualizat: 02 05. 2016, 23:43