Cea mai mare surpriză oferită de Liga I în 2014. A prins numai 4 meciuri și e lăudat de toată lumea. Inter, Arsenal și Ajax îl vor

Cea mai mare surpriză oferită de Liga I în 2014. A prins numai 4 meciuri și e lăudat de toată lumea. Inter, Arsenal și Ajax îl vor
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul ultimului meci al sezonului jucat de Viitorul în fața Ceahlăului (1-0), Gică Hagi remarca în mod special un jucător al echipei sale. Numele acestuia: Cristian Manea.

Fundașul dreapta al echipei „Regelui” a bifat deja 4 meciuri în prima ligă, chiar dacă are numai 16 ani, iar primele impresii lăsate au fost dintre cele mai bune. „Este fotbalist de națională. Se bate cu Mățel pentru titularizare, în opinia mea. Nu a greșit nicio minge. Poate juca pe toate cele patru posturi din linia defensivă”, spunea Hagi după fluierul final al meciului cu Ceahlăul, în care Cristian Manea fusese cel mai bun om al Viitorului.

Laudele de care se bucură fundașul au și acoperire. La numai câteva zile după ce Manea sărbătorea salvarea de la retrogradare alături de coechipierii de la Viitorul, în presa internațională au început să curgă zvonuri despre un interes pentru acesta din partea mai multor echipe tari din Europa.

Site-ul cunoscutului jurnalist italian Gianluca Di Marzio scrie că Inter Milano este cu ochii pe fotbalistul selecționat și în naționala sub 17 ani a României, dar că gruparea lombardă are o concurență acerbă. Udinese, Ajax și Arsenal sunt alte trei echipe care îl monitorizează pe Manea, potrivit sursei citate.

„Energia, fizicul și versatilitatea sunt caracteristici fundamentale în fotbalul modern. Cristian Manea are tot pachetul. Românul a început să atragă atenția tot mai multor cluburi europene. La Viitorul a prins doar 4 meciuri în sezonul recent încheiat, dar a fost unul dintre protagoniștii Campionatului European, unde a jucat în 6 meciuri pentru naționala țării sale. Evoluează în flancul stâng la reprezentativă, în timp ce la Viitorul este utilizat pe dreapta, cu rezultate excelente. La nevoie, poate juca și în centrul apărării, la cei 1,83 metri ai săi”, notează Di Marzio.

298 de minute a adunat Cristian Manea în Liga I

50.000 de euro este cota actuală a fundașului de la Viitorul (transfermarkt.de)

Lupt, cad, mă rănesc și mă ridic, dar nu voi renunța niciodată la ceea ce îmi doresc cu adevărat
Cristian Manea pe Facebook

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×