Cea mai mare ȚEAPĂ‚ luată de Becali: „M-a ajutat, se pricepe!”** El a făcut cele mai PROASTE 3 transferuri din ISTORIA Stelei

Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de joi, Ilie Stan a decis ca, începând din acest an, în preajma sa și a echipei să stea doar oamenii în care el are încredere maximă. După Victor Pițurcă, actualul antrenor al Stelei este al doilea om care îl trece pe linie moartă pe Marius Ianuli.

După ce s-a terminat turul de campionat, Stan nu a renunțat la ideea de a se debarasa definitiv de Ianuli. Zis și făcut. Chiar de la începutul acestui an, Marius Ianuli nu a mai însoțit echipa în cele două cantonamente ale Stelei, nici la Poiana Brașov, nici în Antalya.

Ceea ce se știe mai puțin însă este că „Mache” s-a „remarcat” la Steaua prin transferurile dezastruoase pe care le-a făcut. Apogeul muncii lui Marius Ianului la Steaua s-a produs în vara anului 2009, atunci când împreună cu Valeriu Argăseală i-a adus la echipă pe Grzelak, Bibișkov și Tininho.

Cei trei jucători s-au dovedit a fi cei mai slabi fotbaliști care au jucat vreodată pentru roș-albaștri, fiind dați afară după doar câteva luni. „La aceste transferuri m-a ajutat Marius Ianuli. El se pricepe, deoarece a jucat fotbal la echipe de Liga III-a și a IV-a„, dezvăluia extrem de încântat la momentul respectiv Becali.

Publicat: 27 01. 2012, 18:02
Actualizat: 27 01. 2012, 18:03