„Ceahlăul este o echipă complet schimbată!** A oferit o reprezentație de gală în Ghencea!”

Ceahlăul a oferit surpriza începutului de retur câștigând cu 3-1
în Ghencea, iar directorul general al celor de la Oțelul Galați,
Marius Stan, a afirmat că ar fi ideal ca echipa sa să nu piardă
confruntarea din deplasare contra nemțenilor.

„Ceahlăul este o echipă complet schimbată față de cea din
tur. A dat deja o reprezentație de gală în Ghencea (n.r. – victoria
cu 3-1 din partida cu Steaua). Ne luptăm direct cu Ceahlăul pentru
evitarea retrogradării. Prin victoria cu Steaua, Ceahlăul a
reintrat în cărți pentru salvare. E un joc esențial pentru noi
înaintea altor patru partide cu echipe grele ale campionatului, ar
fi formidabil dacă nu-l pierdem”,
a spus Marius
Stan.

Dorinel Munteanu, tehnicianul gălățenilor, spune că echipa sa nu
are voie să piardă meciul cu Ceahlăul, egalul fiind cea mai
nefericită variantă luată în calcul.

„Ne trebuie neapărat cel puțin un punct, altfel ne așteaptă
zile grele. Avem după întâlnirea cu Ceahlăul o serie de meciuri
foarte grele, în care vom întâlni patru dintre formațiile
pretendente la titlu. Va fi greu pentru că Ceahlăul vine după
surpriza campionatului, victoria din Ghencea”
, a menționat
Munteanu.

Pentru meciul de la Piatra Neamț, Dorinel Munteanu nu-i va putea
folosi pe Sălăgeanu și Sârghi, ambii suspendați.

Echipa Oțelul Galați întâlnește, vineri, de la ora 17.00, în
deplasare, formația Ceahlăul Piatra Neamț, într-o partidă contând
pentru etapa a XIX-a a Ligii I.

Publicat: 24 02. 2010, 16:45
Actualizat: 24 02. 2010, 16:46