Ceahlăul, înapoi în Liga 1?** Dragomir: „Numai la Piatra Neamț sunt speranțe de revenire”

Dumitru Dragomir spune că există posibilitatea ca mai multe
echipe din Liga 1 să nu poată evolua în acest sezon fotbalistic,
din cauza lipsei acute de fonduri. Mitică a vorbit și de câteva
echipe care ar avea șanse să revină în Liga 1.

„S-ar putea să mai avem trei-patru echipe în situația
Timișoarei. Dar nu prea ai pe cine să readuci în Liga 1. Nu sunt
bani. Iașiul are conturile blocate, Petrolul și Mioveniul n-au ce
căuta, poate doar dacă pun bani amândouă. Numai la Piatra Neamț
cred că sunt șanse de prima ligă. Comitetele locale trebuie să
înțeleagă și să pună cel puțin 50% din banii necesari echipei. Că
nu e echipa lui Iancu. Pe Mititelu l-au fraierit și a băgat două
milioane de euro în stadion, iar acum nu-l mai primesc înapoi și
stadionul e în paragină”
, a spus Dragomir la Sport.ro.

Inter Curtea de Argeș este prima echipă care s-a retras din
campionat din cauza problemelor financiare. Locul lor a fost ocupat
de Pandurii Târgu Jiu, care au procedat la fel și în 2006, când au
beneficiat de problemele Sportului Studențesc.

Publicat: 16 07. 2010, 17:51
Actualizat: 16 07. 2010, 17:55