Ceahlăul mai are nevoie de un punct în ultimele două runde pentru a nu fi penalizată în Liga 2 sezonul viitor
Ceahlăul se află, după achiziționarea clubului de către italianul Angelo Massone, în cădere liberă, are un retur de coșmar în care a adunat doar 10 puncte și pare incapabilă să caștige în 2015 pe teren propriu, caz unic în istoria clubului nemțean.
Meciul de duminică, 24 mai, de la orele 16.00, este cel de adio de pe teren propriu pentru nemțeni iar vizitatorii sunt cei de la CSU Universitatea Craiova, formație care a frânat Rapidul în Giulești etapa trecută.
Problemele financiare s-au rostogolit de la un an la altul, iar ieșirea în decor a fostului președinte de onoare și primar al orașului Gheorghe Ștefan a lăsat urme adânci la toate nivelurile (injecții de capital, sponsori, contracte de publicitate, influența și relațiile la toate nivelurile).
Clubul Ceahlăul, sub tripleta Massone-Mestecăneanu-Mironaș, riscă să plece în viitorul sezon de liga a 2-a cu o suspendare de un punct (asta în condițiile în care va mai exista din vară), veștile despre managementul total deficitar la clubul de sub Pietricica lăsând loc de interpretări asupra viitorului echipei înființate în 1919.
Ceahlăul este clubul de Liga 1 cu cea mai drastică sancțiune (9 puncte) primită din partea Comisiei de Fond a Sistemului Național de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal în urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licența pentru Liga I, ediția 2015-2016.
Viorel Măstăcăneanu – președintele Consiliului de Administrație – a explicat cauzele care au dus la aceasta hotârire: „Trei puncte ne-ar fi luate pentru datoria catre Steaua de pe urma transferului lui Andrei Dumitraș, trei puncte ca sancțiune pentru datoria către Alexandru Ivan, jucătrorul nostru de la Ceahlăul II, iar altele trei pentru modalități contabile greșite.”
Depunctarea nu va afecta însă clubul nemțean, deoarece, conform regulamentului, deducerea punctelor se face din sezonul următor 2015-2016 al Ligii 1 prin decizii ale Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, la solicitarea directorului de licențiere.
Ceahlăul va porni totuși cu minus un punct în viitorul sezon de Liga a 2-a dacă în ultimele două runde (acasă, cu CSU Universitatea Craiova, respectiv în deplasare, cu U Cluj) nu va reuși să cucerească un punct pentru a atinge baremul de 25.
Cel mai probabil, în zilele următoare, Ceahlăul va trebui să achite restanța către Steaua, iar la celelalte decizii va face o contestație.
Foto Gelu Crăcană
Articol scris de Dan Eșanu