Ceahlăul – Petrolul 1-1. Markovic și-a îngropat echipa în minutul 92! Ceahlăul a fost egalată, după o gafă colectivă în defensivă. „Jucători cu mintea tulburată, pe istoria Petrolului sunteți o pată”, mesajul dur al fanilor Petrolului pentru favoriți

Doar două minute a despărțit-o pe Ceahlăul de o victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării. Nemțenii au cedat, însă, incredibil, pe ultima sută de metri, după ce Jovic a respins în colegul Markovic un șut al lui N’Koyi, iar sârbul și-a marcat în proprie poartă.

  • Ceahlăul – Petrolul 1-1 (Stana 47 / Markovic 90+2 – aut.)
     
  • Ceahlăul: Jovic – Markovic, Ichim, Buden, Rafael – Stana (Aldea 55), Ștefănescu (Ad. Gheorghiu 81), Achim – Sialmas (Wellyson 90), Balint, Chitoșcă
     
  • Petrolul: Cobrea – Alcenat, Filip, Ipsa, Peteleu – Marinescu (Nepomuceno 67), Satli, De Lucas, Pastorini (N’Koyi 81) – Tamuz (Astafei 67), Tchite

22:51 FINAL DE MECI! CEAHLĂ‚UL – PETROLUL 1-1!

Câteva concluzii rapide după meci

  • Ceahlăul a fost la un pas să fie prima echipă care o învinge pe Petrolul în deplasare, dar Markovic și-a introdus mingea în proprie poartă în minutul 92
     
  • Petrolul nu poate să evolueze la nivel înalt mai mult de 30 de minute. Că e vorba de lipsa de dorință sau de lipsuri fizice… Probabil că e un mix între cele două variante
     
  • Nemțenii nu au arătat rău la debutul noului antrenor, dar lipsa omogenității s-a văzut clar pe final, când au cedat teren ușor.
     
  • Petrolul rămâne pe 3, cu 48 de puncte, în timp ce Ceahlăul e pe locul 16, cu 24 de puncte, la cinci lungimi de Gaz Metan Mediaș, locul 12…

22:50 GOOOOOL PETROLUL!!!! NU, E ANULAT! Satli se luptă eroic în careu, dar Rădulescu a considerat că a faultat înainte să îi paseze lui Astafei, care marcase cu un șut în forță! 


22:48 GOOOOOOOOL PETROLUL!!!! (MARKOVIC 90+2 – AUT.). Ce gafă în defensiva nemțeană! Șutul lui N’Koyi e deviat slab de Jovic, direct în Markovic, care își introduce mingea în propria poartă!


22:45 O păturică și trei puncte. Cam așa trăiesc fetele din imagine meciul. Puțin fotbal în repriza secundă, după golul lui Stana, dar cele trei puncte ar fi extrem de importante pentru nemțeni.


22:32 Au fost 17 cornere și doar un singur gol. Eficiența și tehnica sunt la pământ în acest meci. Dezamăgește și Pastorini, un jucător de la care se așteptau multe, dar care n-a reușit nici măcar un gol sau o pasă de gol în 700 de minute la Petrolul. E sigur că uruguayanul va pleca din vară, așa cum o vor face și Geraldo, Teixeira sau Tamuz.


22:25 Intrarea lui Nepomuceno n-a schimbat mare lucru. Poate doar percepția despre jucătorul din Curacao, care poate fi un transformer excelent în rugby… La fotbal, însă, șutul său e penibil…


22:16 Petrolul pare că a cedat definitiv în acest sezon. Rednic e la marginea terenului, încearcă să schimbe ceva, dar nu sunt șanse mari să se schimbe ceva. Modulul 4-4-2, cu Marinescu mijocaș dreapta, își dovedește futilitatea, deși tehnicianul ploieștenilor putea miza și pe Nepomuceno, jucător cu viteză excelentă. Nici cuplul Filip-Ipsa nu a avut un meci prea bun. Până la urmă, Rednic mizează pe Nepomuceno și Astafei, care a fost într-o formă foarte slabă în acest retur.


22:07 Stana nu e la primul gol superb marcat în Liga 1. Mijlocașul de 32 de ani a mai marcat în sezonul 2011-2012 chiar contra Stelei cu acest lob superb.


22:05 GOOOOOOL CEAHLĂ‚UL!! (STANA 47). La prima fază periculoasă a reprizei, Petrolul cedează o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral dreapta. Execută Stana, excelent, iar Cobrea e bătut la colțul scurt, plonjând, poate, prea târziu! 1-0 și Ceahlăul joacă din ce în ce mai bine!


22:02 ÎNCEPE REPRIZA SECUNDĂ‚! CEAHLĂ‚UL – PETROLUL 0-0. Nemțenii sunt din nou în atac!


21:47 PAUZĂ‚ LA PIATRA NEAMȚ. CEAHLĂ‚UL – PETROLUL 0-0. Ritmul partidei e mai ceva decât un EKG făcut unei persoane cu probleme cardiace. Sinusoidal, jocul a avut ritm doar în primele 15 minute și în ultimele 15, când Petrolul, respectiv Ceahlăul au avut ocazii mari. Deocamdată, ambele formații au tras de trei ori pe poartă, semn că eficiența e cea care lipsește din joc. Ne reauzim în 12 minute…


21:44 Încă o șansă mare pentru Ceahlăul! Sialmas centrează excelent din banda dreaptă, mingea trece pe lângă Alcenat și Ipsa, care devin amuzanți prin lipsa intervențiilor, însă Balint reia slab, direct în Cobrea. În condițiile date, Ceahlăul e favorită la victorie. Petrolul nu a jucat decât în primele 20 de minute…


21:38 Pe fondul dominării moldovene, Ceahlăul marchează, dar golul e anulat! Sialmas profită de o eroare mare a lui Cobrea, care boxează prost, și marchează de lângă Peteleu, deși e mult mai scund decât adversarul său. Arbitrul partidei, George Rădulescu, anulează reușita pentru un fault în atac. Greu de zis dacă decizia e corectă, golul putea fi validat, în opinia mea.


21:35 Microfoanele de fond prind un crâmpei din indicațiile băncilor de rezerve: „Trezește-te”. Prima dată am crezut că mesajul îmi e adresat, pentru că ritmul nu e tocmai bun. Dar mă uit și văd că update-urile curg destul de bine. Însă Ceahlăul pare că aude îndemnul, a avut patru cornere consecutive în mai puțin de cinci minute. 


21:30 Pe Twitter, informațiile despre meci sunt puține și se referă doar la cei care au pariat pe acest meci. Un cont din Franța ne anunță că Petrolul e aproape să înscrie, veste bună pentru cei care au mizat pe o cotă de 1.90. Un risc enorm, pentru că ploieștenii nu merită niciodată o cotă atât de mică în retur…


21:25 E clar că Petrolul e o echipă mai bună și mai experimentată, însă ceea ce îi lipsește e constanța. De fapt, e o problemă generalizată, în toată Liga 1. Au fost deja 4-5 ocazii bune în acest meci, DAR… problema e că echipele nu pot susține acest ritm decât pe frânturi. Apar des pase greșite, centrări total greșite, precum cea a lui Alcenat din minutul 27, care a ajuns în spatele porții, sau greșeli de tehnică. Și când te gândești că la Petrolul vor mai rămâne maximum 6-7 jucători din acest lot….


21:17 Ceahlăul joacă slab, foarte slab. Defensiva e all over the place, iar golul Petrolului parcă plutește. Deocamdată, Jovic a blocat două șuturi – expediate de Alcenat și Tamuz – însă niciunul din ele nu a fost cu adevărat puternic. Acum, Tamuz reia cu capul din poziție excelentă pe lângă poartă. Echipa lui Rednic joacă bine, poate unul dintre cele mai bune meciuri din acest retur.


21:13 Abia în minutul 13 apare și prima ocazie de poartă. De Lucas arată că e un jucător peste media Ligii 1 și îl deschide excelent pe Tchite. Fostul vârf de la Brugge, Anderlecht, Standard Liege sau Racing Santander n-a evoluat, probabil, niciodată pe un teren atât de slab. Mingea țopăie amuzant, iar vârful e păcălit și șutează slab, pe lângă poartă. Imediat, la poarta adversă, Ceahlăul replică prin Ștefănescu, dar șutul său trece pe lângă poartă.


21:05 Suporterii Petrolului sunt dezamăgiți de evoluțiile favoriților, care nu au mai arătat răutate în retur, după ce echipa a intrat în insolvență. Geraldo și Teixeira au devenit adevărați inamici la Ploiești, iar mesajul lupilor galbeni e clar: „Jucători cu mintea tulburată, pe istoria Petrolului sunteți o pată”.


21:00 START ÎN MECIUL DE LA PIATRA NEAMȚ! Vanja Radimovic debutează pe banca nemțenilor. Petrolul joacă în albastru-galben, o combinație interesantă, destul de rar folosită de ploieșteni.


20:55 Mii de suporteri au luat cu asalt stadionul din Piatra Neamț, interesul pentru acest meci fiind enorm. Haha, nu… E doar o glumă. Probabil că e o performanță dacă sunt 500 de oameni în tribune. Și mă întreb de ce… Pentru că e clar că acest meci e unul extrem de important pentru gazde.


20:50 Tamuz evoluează din primul minut în această seară, într-un modul 4-4-2, preferat de Rednic în ultimele partide. Israelianul face parteneriat în atac cu Tchite, în timp ce în spatele lor stă o linie mediană destul de defensivă, cu Marinescu, Satli, De Lucas și Pastorini.

Ceahlăul: Jovic – Markovic, Ichim, Buden, Rafael – Stana, Ștefănescu, Achim – Sialmas, Balint, Chitoșcă

Petrolul: Cobrea – Alcenat, Filip, Ipsa, Peteleu – Marinescu, Satli, De Lucas, Pastorini – Tamuz, Tchite


20:40 În tur, Petrolul a câștigat cu 2-0, goluri Geraldo și Tamuz. Dacă fundașul a fost scos din lot din cauza unor neînțelegeri cu Mircea Rednic, Tamuz încă poate fi folosit. Cu siguranță, însă, israelianul are șanse mici să rămână în vară din cauza salariului mare. Iar când în dreptul golurilor marcate în acest sezon stă un zero imens, atunci soarta e clar decisă.


20:31 După cartonașul galben cu cântec încasat cu Mediaș, când antrenorul cu portarii Cătălin Grigore i-a transmis numărul de „galbene” pe care îl are, Pecanha stă în această seară, în locul lui urmând să intre Cobrea. Goalkeeperul Petrolului, în vârstă de 24 de ani, a mai apărat în alte două partide, 1-2 cu CFR Cluj și 1-1 cu Pandurii, ultimul fiind și meciul în urma căruia Răzvan Lucescu și-a dat demisia.


20:25 Calculele pentru Ceahlăul sunt foarte clare. Aflată pe 16, echipa de sub Pietricica are șanse din ce în ce mai mici să se salveze de la retrogradare. E deja la cinci puncte distanță de locul 12, ocupat de Mediaș, primul care asigură salvarea, iar dacă nici meciurile de pe teren propriu nu sunt câștigate, atunci e clar că nemțenii vor avea probleme. Urmează o deplasare la Iași, care nu a mai încasat gol acasă de șase meciuri, două meciuri dificile pe teren propriu cu Astra și Rapid, iar finalul e de o dificultate medie, cu deplasare la Galați, meci acasă cu Craiova și o ultimă deplasare la Universitatea Cluj.


20:20 Vanja Radinovic este noul antrenor al Ceahlăului, după ce Angelo Massone a jucat un du-te-vino cu Ze Maria, pe care l-a concediat, l-a reangajat doar pentru a-l concedia o săptămână mai târziu. Croatul de 42 de ani a fost fotbalist la Radnicki Jugopetrol și la OFK Belgrad, dar s-a retras la doar 27 de ani pentru a deveni antrenor. A pregătit-o pe OFK Belgrad, după care a fost secund la Partizan Belgrad și la chinezii de la Dalian Aerbin. În această seară, Radinovic va debuta pe banca nemțenilor.


20:15 Salut! Sunt Adi Costeiu și vom urmări împreună meciul dintre Ceahlăul și Petrolul. E, poate, ultima șansă a nemțenilor să scape de la retrogradare, iar pentru asta au nevoie de victorie în fața uneia dintre echipele care nu mai joacă pentru nimic în acest final de sezon. Petrolul are unul dintre cele mai slabe atacuri din retur, doar șapte goluri în 11 meciuri, dar a obținut 15 puncte în aceste partide, în „zona” Stelei (17), a Rapidului (17) și a lui Dinamo.


Mircea Rednic a pierdut doar două partide contra Ceahlăului din postura de antrenor. „Evident, scopul nostru este să câștigăm meciul de la Piatra Neamț, să ne păstrăm invincibilitatea în deplasare și, în același timp, să ne consolidăm locul de pe podiumul clasamentului. Întâlnim, din nou, o echipă care a schimbat antrenorul înaintea meciului direct, o formație ce luptă pentru supraviețuire, dar important va fi să nu repetăm greșelile pe care le-am făcut la Mediaș”, a declarat tehnicianul „Lupilor” înaintea meciului.

De partea cealaltă, Ceahlăul se regăsește în plutonul echipelor ce lupta pentru salvarea de la retrogradare și are nevoie de orice punct în lupta pentru supraviețuire. Trupa moldavă se află pe locul 16, cu 23 de puncte, și nici în cazul unui succes cu Petrolul nu ar părăsi această poziție.

În tur, Petrolul s-a impus cu 2-0, golurile fiind marcate de Geraldo și Tamuz.

Publicat: 27 04. 2015, 23:20
Actualizat: 27 04. 2015, 23:21