Fundașul central spaniol Aloisio Mohamed Hamed, care în sezonul trecut a evoluat la echipa Alcoyano din Segunda Division, a semnat un contract cu gruparea Ceahlăul Piatra Neamț, a anunțat, miercuri, site-ul oficial al grupării moldovene.
„Aloisio va face deplasarea la Chiajna pentru acomodare, dar nu se știe dacă poate fi legitimat până la ora meciului. În etapele următoare sper să facă parte din lotul nostru. Este un jucător cu experiență și, indiferent că a jucat în liga a doua sau a treia, consider că ne poate ajuta”, a declarat Costel Ilie, antrenorul secund al formației Ceahlăul Piatra Neamț.
Aloisio Mohamed Hamed, în vârstă de 33 de ani, a evoluat la opt echipe din ligile a doua și a treia din Spania. Cel mai mult a jucat pentru Ourense, între 2005 și 2008.
Partida Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamț, din etapa a IX-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 19.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER