Ceahlăul se „vinde” ieftin în retur
În lipsa obiectivelor îndrăznețe și cu „vedetele” echipei pe picior de plecare, cu restanțe salariale față de angajați și jucători, cu activitatea din club atent supravegheată în ultima vreme de DNA, scăderea prețurilor abonamentelor și a biletelor pentru mini-returul ce începe pentru Ceahlăul luni, 24 februarie la orele 18.00, în compania U Cluj, este un lucru firesc.
Conducerea a pregătit în consecință și prețuri mai atractive la abonamente, toate fiind în scădere față de tur. Acestea se pot procura de la sediul clubului.
PREȚURI ABONAMENTE
LOJA – 1000 lei (era 1.500 lei)
VIP 1 – 200 lei (era 300 lei)
VIP 2 – 100 lei (era 200 lei)
Tribuna 2 – 100 lei (era 200 lei)
PREȚURI BILETE
Tribuna 2 – 10 lei
Peluze – 5 lei.
Biletele pentru meciul Ceahlăul – U Cluj se vor pune în vânzare în ziua meciului, luni, 24 februarie.
Articol scris de Dan Eșanu