Ceahlăul-Steaua, aproape cu casa închisă!
Chiar dacă Ceahlăul va întâlni Steaua abia duminică, în ultimul meci al etapei inaugurale din sezonul 2009-2010, o mare parte din biletele puse în vânzare pentru acest meci au fost deja vândute.
"Din totalul de 12.000 de bilete pe care le-am scos la vânzare s-au vândut aproximativ 9000. Cu siguranță până la ora jocului vor fi vândute toate, iar meciul se va disputa cu casa închisă. Au început să vină iubitori ai fotbalului din Suceava, Bacău sau Harghita", a declarat ofițerul de presă al Ceahlăului Piatra Neamț, Gelu Crăcană.
Â