„Ceferiștii” vor fotoliul de lider al iernii** și stau la mâna lui Trombetta: „Mister, ajută-ne!”

„Ceferiștii” sunt încrezători că pot învinge sâmbătă la Ploiești, pe Astra, însă pentru a urca pe primul loc au nevoie de o mână de ajutor de la echipa tehnicianului cu care au scris istorie la Roma, Maurizio Trombetta (foto), acum la Târgu Mureș, care trebuie să încurce Dinamo.

Ultima rundă a Ligii I din 2011 poate aduce schimbarea liderului. Despărțite doar de un punct, Dinamo și CFR au meciuri dificile în deplasare, dar fiecare dintre ele speră într-un pas greșit al rivalei. Dinamo (37 de puncte) merge la Târgu Mureș, unde va întâlni un FCM pus pe picioare de Trombetta, italianul care a scris istorie cu CFR în Ligă. Cu el pe bancă, FCM a pierdut o singură dată acasă, în fața Rapidului, iar de atunci a adunat două victorii și două remize. La rându-i, CFR (36 de puncte) se deplasează în fieful Astrei, echipă care tocmai ce i-a pus piedică grupării din „Ștefan cel Mare” și care, în septembrie, a eliminat CFR-ul din Cupa României.

„Merităm să fim pe 1”
„Suntem interesați de meciul de la Tg. Mureș, deoarece putem urca pe primul loc. I-am urmărit atent pe cei de la FCM, care sunt în creștere de când a ajuns Trombetta acolo. E un tehnician bun și sunt convins că își poate organiza echipa în așa fel încât să obțină cel puțin un punct cu Dinamo”, a spus ieri Iuliu Mureșan, președintele lui CFR. Și jucătorii lui Jorge Costa sunt cu un ochi la meciul liderului. „Le ținem pumnii mureșenilor. Asta și pentru că acolo sunt foști colegi de-ai noștri și un antrenor cu care am lucrat”, a punctat căpitanul Cadu.

1 gol a primit FCM Tg. Mureș în ultimele patru meciuri din Liga I

Publicat: 15 12. 2011, 08:25
Actualizat: 15 12. 2011, 08:26