Ofițerul de securitate al Stelei, bodyguardul lui Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, a povestit problemele pe care le-a creat firma BGS. Această organizație a început procedurile legale pentru recuperarea unei datorii de 205 000 RON de la clubul din Ghencea.
Zmârândescu a spus că îi suspectează pe cei de la BGS că au înscenat incidentele de la meciul Steaua – FCÂ Timișoara, incidente soldate cu rănirea mai multor suporteri steliști, ca urmare a intervenției firmei respective pentru că fanii aprinseseră o torță.
"Da, la un meci disputat acasă, trei dintre angajații lor au intrat cu o cameră de filmat pe stadion. Erau îmbrăcați ca simpli suporteri. I-am lăsat pentru că am crezut că vor să iși facă poze între ei. La un moment dat, pe monitorizarea video am observat că ei filmau cu insistență un anumit punct din peluză. Acolo nu se întampla nimic. Abia dupa vreo cinci minute, au început câțiva suporteri să aprindă patru-cinci torțe. Normal că mi se pare suspect faptul că filmau o zonă în care urma să se întâmple acest incident. Cred că a fost o încercare de a discredita clubul și serviciile de pază și securitate. S-a raportat la acel moment acest caz. I-am verificat pe cei trei împreună cu jandarmii. Am verificat și filmarea facută de ei", a spus Zmărăndescu la spt fm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER