Cei de la CFR Cluj se pregătesc să desfacă șampania!** Transferul care le poate aduce 6 milioane de euro în cont fără să miște un deget

Iarna aceasta poate reprezenta un adevărat prilej de sărbătoare pentru Arpad Paszkany. Dintr-un singur foc, patronul CFR-ului își poate umple conturile, fără ca măcar să se agite.

După ce astă vară nu s-au înțeles cu cei de la Porto pentru transferul său, iată că cei de la Chelsea s-au gândit să reia tratativele pentru aducerea sa.

Alvaro Pereira, fostul jucător al CFR-ului, este din nou în atenția lui Villas-Boas, cel care dorește astfel să pună presiune pe Ashley Cole, care a avut un sezon destul de slab.

La ultimul joc al lui Chelsea, Cole a greșit decisiv la golul egalizator al celor de la Fulham, marcat de Clint Dempsey.

Pereira poate juca atât fundaș stânga, cât și mijlocaș, oferindu-i lui Villas Boas mamulte opțiuni. Portughezul l-a dorit pe uruguayan și în vară, însă prețul de 30 de milioane de euro fixat de cei de la Porto l-au făcut să renunțe.

„În august am fost aproape să îl transferăm, dar în final nu am reușit. Este normal ca Chelsea să încerce aducerea sa de la Porto, dar e o cale lungă până la finalizarea transferului”,
a spus Villas Boas, conform celor de la mirrorfootball.co.uk.

Din această mutare ar avea de câștigat și cei de la CFR, care dețin în continuare 20 la sută dintr-un eventual viitor transfer al lui Pereira. Cei de la Porto i-au prelungit angajamentul uruguayanului până în 2016, fixându-i totodată și o clauză de 30 de milioane de euro. În cazul în care Roman Abramovic va achita suma cerută de Porto, CFR ar urma să încaseze 6 milioane de euro.

Publicat: 27 12. 2011, 16:45
Actualizat: 27 12. 2011, 17:05