Pandurii au obținut prima calificare în cupele europene, după 1-1 Astra. Echipa lui Pustai a terminat sezonul pe locul doi
Alexandru Tudor a refuzat Astrei o lovitură de la 11 metri în minutul 61
URMĂ‚REȘTE COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI
O adevărată finală pentru Europa League s-a disputat aseară la Târgu Jiu, între două echipe care acoperite de emoțiile și tensiunea unei premiere de acest gen. Astra nu avea decât varianta victoriei pentru un debut în Europa, așa că au mizat pe un cvintet ofensiv în care singura „pată albă” a fost Budescu. De partea cealaltă, gazdele își permiteau și remiza pentru a atinge un obiectiv uriaș pentru orașul lui Brâncuși, așa că au lăsat inițiativa pe seama Astrei. S-a jucat cu garda jos din start, Bukari și Tembo deschizând seria ratărilor, egalată imediat de Nicoară și Matulevicius. Acțiunile lui Tembo în dreapta au adus pericolul pentru Lazar, iar la un assist al acestuia Bukari a finalizat simplu, liniștind atmosfera lângă Jiu.
Inspirația lui Pustai
Pustai și-a pus inspirația la încercare după pauză și Lemnaru avea să marcheze la prima atingere a mingii, cu o lovitură de cap precisă. Nimeni n-a ciulit urechea spre Ploiești și s-a lăsat orice precauție deoparte. Tudor a alimentat scandalul lui Ioan Nicolae și a refuzat Astrei un penalty la hențul lui Viera (61). Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, iar Pandurii termină pe locul doi, cea mai bună poziție din istorie, și se pregătesc de Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER