Cel mai longeviv antrenor din Liga 1 se gândește serios la demisie:** „Poate așa se va produce un șoc”

Gaz Metan Mediaș a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația CSMS Iași, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care moldovenii au înscris la ultima fază de joc.

În urma acestui rezultat, Cristi Pustai anunță că se gândește serios dacă va mai continua pe banca Mediașului, acesta fiind cel mai longeviv antrenor din Liga 1, din 2007 pregătind echipa celor de la Gaz Metan.

„S-au închis bine, nu prea am avut ocazii de gol. Am pierdut un meci important, avem doar 16 puncte, cam puțin pentru ceea ce ne-am propus. Va trebui fie să renunț eu și poate se va produce un șoc la echipă, fie să găsim altă soluție. Până luni voi medita și atunci voi lua o decizie. Am intrat într-o blazare, am pierdut și în cupă și la Galați. ” a spus Cristi Pustai la Fanatik Show de la Digi Sport.

Publicat: 09 11. 2012, 23:46
Actualizat: 09 11. 2012, 23:47