Cel mai strâns campionat din lume…**
După 11 etape din Liga I, între primul loc și al șaptelea
diferența este de doar trei puncte! Un veritabil record pe plan
mondial. Dar ce ne spune asta despre valoarea campionatului?
Singurul alt campionat în care primele șapte echipe sunt
despărțite doar de trei puncte este cel al Argentinei, dacă luăm în
calcul doar cele din care s-au disputat deja măcar șapte etape. În
Apertura, primul campionat din cele două care au loc practic anual
în țara sud-americană, lider este Colon, cu 21 de puncte, iar pe
șapte e Velez, cu 18. Curios, Boca și River, care tocmai și-au
disputat derby-ul, sunt în a doua jumătate a clasamentului. Deci
avem cel mai echilibrat campionat din lume, la noi fiind disputată
deja o etapă în plus față de Argentina.
CITEȘTE AICI CEA DE-A DOUA PARTE A
MATERIALULUI: …CAUT SPECTATORI ÎN
TRIBUNE
La noi nu s-a mai întâmplat acest lucru din 1983-1984, când
primele șapte echipe se aflau după 11 etape tot la trei puncte
distanță. De la introducerea a trei puncte la victorie, cea mai
strânsă situație a fost în 2000-2001, cu trei puncte, dar între
primele șase echipe, după 11 etape. Atunci Steaua era lider și a
ieșit campioană.
Nivelarea aceasta a campionatului are și părți pozitive. În
primul rând, blaturile sunt mai puțin probabile măcar până se
clarifică puțin clasamentul. Când opt echipe trag la cupele
europene, e mai greu să facă pace. În al doilea rând, la cluburi
care trag la obiective importante se presupune că se și investește
mai mult, se lucrează mai profesionist, se caută jucători și
antrenori mai buni. Cel puțin teoretic…
Nivelare în
jos
Practic însă, partea proastă e că nivelarea s-a făcut mai
degrabă în jos. Noile echipe cu ambiții înalte au crescut în
ultimii ani, dar nu atât de mult cât au scăzut „granzii” de
altădată. Putem defila cu statistici care plasează Liga lu’ Mitică
între cele mai tari, dar imaginea cea mai clară ne e dată de
prezența pe stadioane. De asemenea, e relevant în privința valorii
campionatului și faptul că prima clasată nu s-a distanțat deloc,
deși e neînvinsă de 11 etape! Timișoara are însă multe egaluri,
unele cu echipe de mâna a doua.