Cele „11 fiare” cu care Lăcătuș va aborda noul sezon

Antrenorul a vrut să vadă în meciul cu Beșiktaș cum se mișcă echipa de bază

După două amicale mai lejere, testul cu turcii de la Beșiktaș a fost considerat cel mai important, ținând cont de faptul că Steaua mai are doar un meci, cu Nurnberg, mâine, după care lotul va reveni în țară.

Astfel că Marius Lăcătuș a introdus pe teren cel mai bun „11”, excepție făcând doar Ovidiu Petre și Arthuro, amândoi nefiind încă la capacitatea maximă. În condițiile în care Goian este ca și transferat, cel mai probabil la Dinamo Kiev, „Fiara” a alcătuit un cuplu de fundași centrali cu Rădoi și Ghionea. Pereche ce a dat randament, dar nu a strălucit. În fața apărării a fost folosit Pleșan, în timp ce la mijloc, alături de Dayro Moreno, „Lăcă“ a început cu Tiago. Portughezul a evoluat însă șters, fiind înlocuit la pauză cu Bogdan Stancu.

Arthuro, peste Kapetanos

Practic, singura dilemă a lui Lăcătuș rămâne vârful împins, antrenorul apelând în partida cu turcii la nou-venitul Kapetanos, care nu a jucat rău, dar nici nu a impresionat. Cu toate acestea, Arthuro are cele mai mari șanse să fie titular, deși, până acum, nu a bifat niciun minut.

Sunt mulțumit de cum au jucat băieții cu Beșiktaș, noi suntem Steaua, super-Steaua. Acum, că a revenit și Rădoi, nu îmi mai e frică de nimeni
Gigi Becali, finanțator Steaua

Publicat: 16 07. 2008, 22:28
Actualizat: 17 07. 2008, 01:13