Cele 3 mize capitale pe care Dinamo le are pentru a întoarce barajul cu U Cluj! SPECIAL
Dinamo trebuie să întoarcă returul barajului cu U Cluj din această seară, de pe stadionul din Ștefan cel Mare, după ce în prima manșă ardelenii s-au impus cu 2-0.
Sunt milioane de motive pentru care jucătorii lui Dinamo sunt obligați să întoarcă partida, însă ProSport vă prezintă cele 3 mize capitale pentru „câini”.
1. Suporterii care au ținut în viață echipa!
Dinamo a avut întotdeauna una dintre cele mai frumoase galerii din fotbalul românesc, însă ultrașii „câinilor” au trecut de nivelul de simpli suporteri și au încercat să ajute echipa direct din punct de vedere financiar. Peluza „Cătălin Hîldan” a înființat Asociația cu același nume prin care a plătit de-a lungul ultimilor ani numeroase datorii către jucători sau antrenori.
În plus, e cunoscută relația apropiată care a existat mereu între jucători și suporteri la Dinamo, deși ultimii ani n-au fost deloc prea buni în materie de rezultate. Chiar dacă mai mult s-au luptat în partea inferioară a clasamentului, suporterii au încercat să stea lângă favoriți.
2. Dinamo se poate desființa!
Dacă Dinamo va retrograda în această seară în Liga 2, sunt șanse foarte mari ca echipa să se desființeze! Sau chiar dacă va mai rămâne în viață, clubul din Ștefan cel Mare e clar că va fi părăsit de majoritatea jucătorilor și va fi nevoie de o remaniere totală atât la nivel de jucători, cât și la nivel de staff tehnic. În plus, „câinii” sunt presați și de datoria de 6 milioane de euro pe care trebuie s-o achite în următoarea perioadă pentru a nu muri!
Dacă s-ar desființa clubul după retrogradare, în locul acestuia ar putea apărea în următorii ani echipa lui Nicolae Badea, cel care a și cerut formației din Liga 1 să-și schimbe emblema și numele. Astfel, doar jucătorii pot stopa dezastrul sportiv pentru Dinamo cu o eventuală revenire de senzație împotriva Universității Cluj.
3. Istoria uriașă
Clubul Dinamo a luat viață la 14 mai 1948, iar în ultimii 74 de ani a avut performanțe de seamă în fotbalul românesc. Dinamo e a doua cea mai titrată echipă de fotbal din România, după Steaua, cu 18 titluri de campioană. A triumfat de 13 ori în Cupa României, iar de două ori în Supercupa României. În cupele europene a contat în anii 80, când prindea semifinalele Cupei Cupelor sau Cupei Campionilor Europeni.
Dinamo – U Cluj se joacă în această seară, pe stadionul din Ștefan cel Mare, de la ora 21:00. Partida va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, Prima Sport și Orange Sport, dar și pe ProSport.ro.