Celeban are oferte din Polonia, Franța, Spania și Anglia: „Nu cred că există un club din România să și-l poată permite”

Situația tensionată și incertă de la Vaslui continuă. Primul jucător care a anunțat că întrerupe colaborarea cu echipa moldavă este fundașul Piotr Celeban (28 de ani).

Polonezul a înștiințat clubul, prin intermediul avocatului său, că a rupt înțelegerea cu FC Vaslui. Cauza este reprezentată de o serie de restanțe salariale.

Unul dintre reprezentanții acestuia, Adrian Damian, a declarat că jucătorul are o ofertă concretă din Polonia, dar că există interes pentru fundaș și în Franța, Spania sau Anglia.

Chiar dacă fundașul polonez se află pe o listă mai largă a Stelei, reprezentantul acestuia crede că e puțin probabil ca jucătorul să ajungă la vreun club din Liga 1 din cauza salariului destul de mare pe care îl avea la Vaslui. ProSport a anunțat că și Astra este interesată de fundașul polonez.

„Jucătonul nu a mai fost plătit din noiembrie de către club. Are ofertă concretă din Polonia. Mai sunt unele cluburi interesate de el din Franța, Spania și Anglia, din Championship. El avea un salariu destul de mare la Vaslui. Era mult peste 200 de mii de euro pe an. Nu cred că există un club din România să și-l poată permite”, a spus Adrian Damian la Sport.ro.

59 de meciuri a jucat Celeban pentru Vaslui și a marcat 13 goluri

2 milioane de euro este cota de piață a lui Celeban

Publicat: 11 04. 2014, 12:04
Actualizat: 11 04. 2014, 12:41