Piotr Celeban a adus din nou victoria pentru Vaslui după același procedeu; o lovitură de cap
# Prin această victorie SC VAslui a strâns zece puncte și a trecut peste ACS Poli în clasament
Vaslui- Timișoara. Sună bine pe afiș, dar când citești distribuția, oferta are doar ambalaj, nu și conținut. Moldovenii sunt undeva pe locul 10 și par în lichidare de stoc, bănățenii sunt alții. În urmă cu două sezoane prefața meciului era scrisă de Porumboiu și de Iancu, tot ei apăreau și la epilog. Și miza era alta, campionatul. Și Porumboiu și Iancu s-au dat jos de pe afiș, acum rolul bufonului care anunță spectacolul a rămas liber. Am zis! Între timp, Timișoara și-a pierdut din nou identitatea, joacă ba în negru, ba în alb, violetul a fost din nou confiscat și ascuns prin dosare puse printre molii. Ieri, Poli, cu ACS în față, a jucat în negru, iar jocul elevilor lui Velcea s-a asortat perfect la vestimentație.
Bănățenii au intrat la ciupeală, cu lecția echipei mici citită precum un prospectul unui antibiotic înghițit cu pumnul pe stomacul gol. Repede, timișorenii au primit primele semne ale unui ulcer timpuriu, venit pe fond de stres. Piotr Celeban, centrarea din fază fixă a lui Sălăgeanu, o lovitură de cap a polonezului și e 1-0 pentru Vaslui. Moldovenii îi spun „specialitatea casei”, iar dacă au manifestări neplăcute, adversarii sunt rugați să se adreseze medicului sau farmacistului. Prospectul ăsta nu l-a citit nimeni de la Poli, pardon ACS Poli, asta deși multe echipe din Liga 1 au scos mingea din poartă după ce balonul a fost atins ultima oară de scalpul util al lui Celeban, pus în valoare de interiorul fostului gălățean sau al lui Sânmărtean.
Sânmărtean, nervos la schimbare Până la recreație, pauză cum îi spun unii, unii care mai și joacă fotbal, a mai fost doar o gafă a lui Straton, „reparată” de adversarul Furtado care și-a folosit mâna în cautarea piciorului, plus o ratare singur cu portarul a lui Antal.
Repriza a doua începe cu o mișcare care întărește expozițiunea. Pătulea (băiatul blond de la Iași) debutează la Vaslui. Până ca Pătulea să-și scoată tricoul din pantaloni, Bărbuț are o ratare imensă, iar Nuno Claro scoate șutul din prima a lui Wilk. Elevii lui Moșteanu (cât de ciudat sună pentru un metodist) , încearcă desprinderea, dar Temwanjera ( nu s-a retras în pauza de trei săptămâni datorată meciurilor echipei naționale) lovește bara după o centrare a lui Sânmărtean. Căpitanul este schimbat, iar în drumul spre vestiare își arată nemulțumirea față de gestul antrenorului său. Până la sfârșit a rămas cum a spus Celeban, iar Vasluiul a urcat peste ACS Poli în clasament. Ce satisfacție ieftină pentru echipă care în trecut lupta, cu altă Poli, pentru titlu.
IDEE În acest sezon, Celeban a marcat de trei ori, în timp ce stagiunea trecută a reușit să înscrie de șapte ori
FOTO: Mediafax/Liviu Chirică
UPDATE: ECHIPELE DE START
VASLUI: Straton – Viveiros, Celeban, Prahic, Sălăgeanu – Antal, Sânmărtean, Caue, Wilk – Pozder, Temwanjera Rezerve: Cerniauskas, Manole, Madson, Pătulea, Balaur, Enescu, Mușat
ACS POLI: Claro – Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic – Ov. Petre, Trandu – Keita, Gorobsov, Popovici – Szekely Rezerve: Coca, Petrovic, Poparadu, Nicola, Boldea, Furtado, Bărbuț
Antal s-a accidentat la încălzire și a făcut semn că nu mai poate intra pe teren. Mijlocașul a fost însă recuperat la timp.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA VASLUI – ACS POLI TIMIȘOARA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER