Celtic a renunțat la Tamaș, iar Dinamo e tot mai insistentă
O veste bună și una rea pentru suporterii dinamoviști. „Câinii” îl pot aduce pe Gabriel Tamaș, însă acest lucru ar însemna despărțirea de Cosmin Moți.
Ieri, transferul stoperului naționalei la Celtic a căzut, astfel că, în acest moment, oferta celor din „Ștefan cel Mare” este singura pe care fotbalistul o are. Dinamo ar dori să-l aducă pe fundaș sub formă de împrumut contra sumei de un milion de euro. Salariul pe care l-ar primi în „Groapă” se învârte în jurul sumei de 500.000 de euro.
Auxerre, actualul club ar fundașului, nu este foarte încântat de varianta propusă de români, însă un lucru este clar, tricolorul nu se va mai întoarce la francezi. Aseară, fotbalistul aștepta să aibă o discuție cu Giovanni Becali pentru a clarifica situația, el urmând să mai rămână în țară încă două-trei zile. Transferul lui Tamaș ar însemna pentru acționarii dinamo-viști o dublă lovitură.
Două lovituri
În cazul în care brașoveanul ar semna azi, șefii roș-albilor l-ar ceda pe Cosmin Moți la Lazio, scenariul fiind același. Împrumut pe un sezon, apoi cedare definitivă. Suma totală a tranzacției s-ar învârti în jurul a 5,5 milioane de euro, plus TVA. În aceste condiții, partida cu CS Otopeni ar putea fi ultima pentru Moți sub comanda lui Mircea Rednic.
7 echipe a schimbat Gabriel Tamaș în cariera sa: FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo și Auxerre