„Cerem continuarea anchetei pentru a fi descoperit criminalul** din tribunele stadionului CFR-ului!”
Președintele clubului FC Timișoara, Marian Iancu, îi cere
omologului său de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan, să-și ceară scuze
pentru afirmațiile făcute la adresa galeriei bănățene, pe care a
acuzat-o că este vinovată de lansarea rachetei care a fost aproape
să-l rănească pe jucătorul Eder Bomfim.
„Am luat act de declarația domnului Ilie Milici,
purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Cluj, afirmație apărută pe
site-ul citynews.ro, în care se spunea: «Am văzut mai multe
filmulețe, se vede zona din care s-a tras. Concluzia e că nu s-a
tras din galeria Timișoarei». Am urmărit toate clipurile video cu
incidentul în cauză, postate pe internet și preluate de site-urile
de specialitate. Solicităm, în acest sens, ca domnul Iuliu Mureșan,
președinte al FC CFR 1907 Cluj, să își ceară scuze public pentru
afirmațiile iresponsabile făcute imediat după finalul jocului din
25 octombrie și continuate ulterior când a acuzat galeria noastră
că este vinovată pentru lansarea respectivei rachete. În caz
contrar, îl vom acționa în judecată pe oficialul echipei din Cluj,
pentru declarații mincinoase, defăimătoare și calomnioase, cu
scopul de a ascunde adevărul și pe cel care se face vinovat pentru
tentativă de omor”, se arată într-un comunicat semnat de
Marian Iancu și publicat pe site-ul oficial al grupării
bănățene.
Oficialul clubului timișorean mai cere ca ancheta autorităților
să continue până la prinderea făptașului și sancționarea clubului
clujean, care trebuia să asigure securitatea partidei dintre CFR
Cluj și FC Timișoara, disputată duminică, în etapa a XI-a a Ligii I
și încheiată cu scorul de 0-0.
„Cerem continuarea anchetei pentru a fi descoperit
criminalul din tribunele stadionului unde joacă CFR Cluj. Cerem
fermitate și intransigență în sancționarea dură și fără nicio umbră
de înțelegere a organizatorilor jocului amintit mai sus. Atragem
atenția organelor abilitate și comisiilor LPF că răspunderea le
aparține pentru toate ce vor urma să se întâmple pe stadionul din
Cluj, în cazul în care nu se vor lua măsurile necesare ce se
impun”, a adăugat Iancu.
Meciul dintre echipele CFR Cluj și FC Timișoara a fost întrerupt
două minute, după ce o petardă aruncată de la tribuna întâi a căzut
lângă fundașul Eder Bonfim, jucătorul bănățenilor rămânând întins
la pământ. Bonfim a primit îngrjiri medicale și a putut să reintre
în joc.