Cererea de intrare în insolvență a CFR-ului a fost contestată. „Au de primit bani de la Ligă și nu se impune insolvența”

  • Decizia de intrare în insolvență a clubului CFR Cluj a fost amânată de Tribunal din pricina unei contestații depuse de impresarul Traian Gherghișan.
  • Agentul are de recuperat o datorie de 400.000 de lei și susține că CFR ar avea de unde să achite din datorii.

CFR Cluj întâmpină probleme în demararea procedurii de insolvență. Astăzi, la Tribunalul Cluj, a avut loc ședința în urma căreia oficialii clubului așteptau să primească acordul ca societatea ce conduce echipa să fie declarată în insolvență. Problema a intervenit când firma impresarului Traian Gherghișan a contestat cererea de intrare în insolvență. Această firmă reprezintă unul dintre creditorii față de care CFR are datorii, iar pentru intrarea în insolvență o societate trebuie să aibă acordul tuturor creditorilor.

Firma de impresariat are de primit o datorie de 400.000 de lei în urma unor transferuri făcute în 2013. „Este adevărat că am contestat cererea de intrare în insolvență. Eu am plătit inclusiv TVA pe acea factură, dar nu am mai primit banii”, a confirmat Traian Gherghișan.

Intrarea în insolvență amână plata către creditori

Motivul pentru care agentul de jucători a depus această contestație este că CFR are de primit în această lună aproape 900.000 de euro, reprezentând a doua tranșă din drepturile tv și ar putea acoperi cu acești bani o parte din datorii. „Noi am considerat că CFR este solvabilă. Ne bazăm pe faptul că s-au făcut plăți în trecutul apropiat și că trebuie să primească bani de la Ligă”, a motivat Dragoș Baltă, avocatul lui Traian Gherghișan.

Firma în speță nu dorește începerea insolvenței dintr-un motiv simplu. O firmă aflată în procedură de insolvență își împarte banii în primul rând salariaților, apoi statului și doar ce rămâne din suma pe care o va deține va ajunge la ceilalți datorați. Asta dezavantajează restul creditorilor, care în mod normal își primesc banii, în tranșe și pe o durată lungă de timp.

Până la următoarea ședință se va alege și un judecător sindic, care să dea o decizie, judecătoarea Camelia Botiș retrăgându-se din pricina unui conflict de interese.

 

Publicat: 03 02. 2015, 16:00
Actualizat: 03 02. 2015, 16:11