Cernat pune presiune pe conducerea Oțelului: „Plec dacă nu văd sprijin pentru salvarea de la retrogradare”. Se poartă negocieri cu Bănel Nicoliță
Această săptămână, ultima înaintea reunirii lotului, este considerată de cei de la Oțelul una ce poate fi decisivă în perspectiva returului, pentru salvarea de la retrogradare.
„Jocul nostru îl facem în acest moment. Dacă reușim să aducem cinci-șase jucători de valoare, eu zic că putem să ne salvăm, altfel va fi foarte greu”, a spus antrenorul Tibor Selymes. Pe lângă campania de achiziții, cei din conducerea clubului trebuie să rezolve și problema financiară, să plătească măcar o parte din restanțele către jucători până la reunirea echipei, programată luni, 12 ianuarie. Către fotbaliști sunt în medie două salarii restante, cei care au fost în lot și campionatul trecut având de primit și restanțe din perioada când clubul a fost manageriat de Ciofoaia și Pascu. Pentru acest aspect, există promisiuni de sprijin din partea acționariatului.
De altfel, Florin Cernat, căpitanul echipei, a transmis un mesaj foarte ferm către conducere, spunând că este posibil să plece, dacă nu simte sprijin concret pentru rămânerea în Liga 1. „Sunt sub contract cu Oțelul până la vară și aș vrea să-mi duc la bun sfârșit această înțelegere. Am mai multe oferte din străinătate, dar aș pleca de la Oțelul numai dacă văd că nu se sprijină ideea de a ne salva de la retrogradare”, a declarat Cernat.
Se așteaptă răspunsuri de la Nicoliță, Neagu și Râpă
Pentru fortificarea lotului, se așteaptă până la sfârșitul săptămânii un răspuns de la Bănel Nicoliță și Ionuț Neagu. Primul este liber de contract și așteaptă să vadă dacă se concretizează vreo ofertă din străinătate, iar pentru Neagu există acceptul celor de la Steaua pentru un împrumut până la vară. La fel stau lucrurile și pentru un alt gălățean de la Steaua, Cornel Râpă, dar în cazul acestuia lucrurile sunt mai complicate, existând varianta ca Steaua să-l lase să plece liber de contract, caz în care este posibil să-și găsească un angajament mai convenabil.
Totodată, se poartă negocieri cu mai mulți jucători din străinătate. „Este vorba de un mijlocaș central, un fundaș central care a evoluat în Bundesliga și doi fundași dreapta, un brazilian și un bulgar”, a spus Cristian Munteanu, team-managerul Oțelului.
- Echipa gălățeană își va relua pregătirile pe 12 ianuarie, iar pe 18 ianuarie se va pleca pentru 12 zile într-un prim cantonament, la Poiana Brașov. Cel de-al doilea este programat în Antalya (Turcia), începând din 3 februarie.
- Oțelul a încheiat turul Ligii 1 pe penultimul loc, la o distanță de șase puncte de prima poziție de deasupra liniei care delimitează zona retrogradării.