Portarul Unirii Alba Iulia, Cornel Cernea, a declarat, luni seară, că foștii săi coechipieri de la formația Steaua nu aveau nevoie de un gol din ofsaid pentru a învinge echipa ardeleană, scor 2-0, în etapa a XIII-a a Ligii I.
„Întotdeauna este o plăcere să joci în Ghencea. Mă bucur tot timpul să revin aici, indiferent dacă joc un amical sau oficial. Normal că am vorbit cu foștii colegi, i-am felicitat și le-am urat să câștige campionatul toată viața de acum încolo. Cred că Steaua nu avea nevoie de un gol din ofsaid pentru a ne învinge, a fost o greșeală foarte mare a tușierului. Cred că și copilul meu de 6 ani, Răzvan, dacă vedea acea fază, ridica fanionul. Probabil că nu aș fi comentat această fază dacă nu vedeam reluarea pe tabela de marcaj. Pentru noi, care suntem o echipă mică, se uită repede o astfel de fază și e păcat pentru că e vorba de munca noastră. Am avut probleme și cu Brașov, când nu ni s-au dat două penaltiuri și cred că niciodată nu va benefica Alba de astfel de greșeli ale arbitrului”, a declarat Cernea.
Formația Steaua București a câștigat, scor 2-0 (0-0), partida susținută, luni, pe teren propriu, în compania echipei Unirea Alba Iulia, în etapa a XIII-a a Ligii I. Golurile gazdelor au fost marcate de Pantelis Kapetanos ’56 și ’79. În minutul 56, Pantelis Kapetanos a primit o pasă la zece metri, aflat în poziție de ofsaid, și a șutat în golkeeperul Unirii Alba Iulia, Cornel Cernea, iar balonul respins de portarul oaspeților a revenit la atacantul grec care a marcat din șase metri. După primul gol al Stelei, pe tabela stadionul a fost prezentată reluarea acestei faze, iar jucătorii formației din Alba Iulia au protestat față de decizia arbitrului Berbecaru și i-au cerut centralului să se uite la tabelă. Portarul oaspeților, Cornel Cernea, a alergat din poartă spre jumătatea terenului ca să-i reproșeze arbitrului decizia luată în această fază, iar goalkeeperul Unirii a primit un cartonaș galben pentru aceste proteste.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER