Dinamoviștii au decolat astăzi spre Italia, acolo unde vor efectua cel de-al doilea turneu de pregătire dinaintea noului sezon. Mircea Rednic a vorbit despre transferurile realizate și cele care urmează pentru echipa din Ștefan cel Mare.
„Suntem în discuții avansate cu doi portari, Cerniauskas și Brănescu. Cerniauskas sper că va semna azi. Brănescu încă e sub contract cu echipa din Ungaria (n.r. – Szombathely Haladás FC), dar o să găsim o soluție să primească aprobare să se antreneze cu noi. Cu doi mijlocași suntem destul de avansați, sper ca până luni să vină. Mai vrem un atacant, chiar doi”, a declarat Rednic.
Antrenorul „câinilor” a glumit în privința jucătorilor care au oferte. „Magazionerul are singura ofertă clară. El a și plecat deja. Nu au fost oferte. Au fost jucători care și-au exprimat dorința să plece, eu i-am înțeles, d-aia nici nu s-au alăturat lotului. Dacă au valoare vor pleca”, a mai spus Rednic.
Nicolae Grigore, Valentin Lazăr și Kamil Bilinski au rămas în țară și se pregătesc la Săftica, cei trei nefiind incluși în planurile antrenorului pentru următorul sezon. Aceștia speră să prindă un contract în străinătate.
Delegația roș-albilor va ateriza pe aeroportul din Milano, unde va fi așteptată de autocar pentru a fi transportată în cantonamentul de la Baveno. „Câinii” se vor pregăti în Italia până pe 3 iulie, timp în care vor disputa și cinci meciuri de verificare.
Iată lista adversarilor pe care Dinamo îi va întâlni în Italia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER