Mijlocașul brazilian al Rapidului, Cesinha, este dorit de clubul de primă ligă din Portugalia, Pacos de Ferreira.
Formația lusitană pare să se fi înțeles cu jucătorul, acesta urmând să evolueze pentru echipa de pe locul 11 din Portugalia din vara anului viitor când ar putea deveni jucător liber de contract.
Totuși, mutarea poate fi urgentată și se poate realiza chiar în această perioadă de mercato. Motivul:Rapid nu ar dori să-l piardă gratis pe Cesinha, la finele sezonului, când contractul acestuia expiră.
O altă echipă interesată de serviciile brazilianului este și Belenenses, formație care l-a dorit pe Cesinha și în stagiunea precedentă. În acest moment, Belenenses ocupă poziția a 16-a, ultima în clasamentul ligii portugheze.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER