Brazilianul Cesinha (foto) a revenit la sentimente mai bune față de Rapid, după ce marți, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ProSport, spunea că nu vrea să mai audă de giuleșteni. Mijlocașul de bandă din formația lui Marius Șumudică a ajuns ieri în România și, după câteva discuții cu Dinu Gheorghe, s-a hotărât să continue cu alb-vișiniii.
„Am fost foarte supărat și mi-am spus părerea. Am fost sincer și cred că am procedat bine. Domnul Dinu Gheorghe mi-a promis că se va rezolva problema cu banii, iar eu sunt gata să dau totul să câștig campionatul cu Rapid”, a explicat Cesinha decizia. Mai lipsesc Duarte și Antonio
Jucătorii Rapidului au bifat ieri și vizita medicală din pauza de iarnă. Cel mai conștiincios dintre giuleșteni a fost Dani Coman, portarul fiind prezent la Institutul Național de Medicină Sportivă încă de la ora 7:30! Atmosfera tensionată din sânul alb-vișiniilor nu s-a simțit și de această dată, asta pentru că fotbaliștii au fost mai degrabă puși pe șotii, Herea, Spadacio și Ezequias fiind vioara întâi. De la teste au lipsit Sorin Frunză, răcit, Ricardo Fernandes, Rui Duarte și Marcos Antonio, aflați încă în vacanță, și Cesinha, sosit abia ieri în România.
„Jucăm și fără bani!”
Unul dintre cei mai influenți fotbaliști de la Rapid, Juliano Spadacio, a declarat ieri la vizita medicală că întârzierea salariilor nu ar trebui să influențeze evoluția echipei: „Nu avem de ce să fim supărați, putem juca și fără bani. Problemele se vor rezolva”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER