Cesinha zboară spre Saturn

După ce a declanșat un scandal între Dinamo și Rapid, Cesinha are mari șanse să înceapă returul la o altă echipă, dar din îndepărtata și friguroasa Rusie.

Conform unor surse apropiate jucătorului, acesta este dorit de Saturn Ramenskoe, grupare care „s-a îndrăgostit” de mijlocaș în turneul efectuat de bucureșteni în Antalya. Interesul rușilor s-a născut dintr-o întâmplare, după ce oficialii clubului Saturn au venit la meciul cu Jagirllonia Bialzstok ca să-l urmărească pe Marius Constantin.

La finalul întâlnirii, încântați de evoluția mijlocașului brazilian, conducătorii ruși au cerut mai multe date despre jucător, iar în cursul acestei săptămâni vor face o ofertă Rapidului.

Relații reci cu Rapid din cauza lui Dinamo

Și, ținând cont că legătura dintre Cesinha și clubul giuleștean s-a deteriorat, după ce fotbalistul a insistat că ar semna fără nicio reținere cu Dinamo, sunt șanse mari ca sud-americanul să plece în Rusia.



Bozovic: „Rada e number 1”

După ce a văzut „iadul” în era Peseiro, când a fost scos din lot, Bozovic crede că echipa giuleșteană poate prinde un loc în cupele europene în retur.

Muntenegreanul este foarte fericit! Are și motive. În primul rând, este proaspăt tătic, și apoi se înțelege excelent cu noii antrenori ai Rapidului, Nae Manea și Marian Rada. Astfel, se explică de ce Bozo s-a schimbat radical în ultima vreme. Dacă acum trei luni a fost la un pas să părăsească Giuleștiul, acum își dorește să participe din nou cu alb-vișiniii în cupele europene. „Eu sunt la Rapid, îmi doresc să continui aici și asta este tot ce contează. Atmosfera este bună, iar Rada este number one. Cred că acum putem prinde cel puțin un loc de Cupa UEFA”, a declarat Bozovic.

10 meciuri în 17 etape a bifat Bozovic la Rapid sub comanda lui Peseiro

Publicat: 24 02. 2009, 00:01
Actualizat: 24 02. 2009, 08:49