Cetățeanul copleșit

Oamenii și-au pus mâinile în cap, s-au declarat revoltați, uluiți, decepționați sau extaziați.

Au declarat zi de doliu pentru fotbalul autohton, respectiv zi revoluționară pentru aplicarea regulamentului. În orice caz, cu o brichetă s-a făcut lumină. Apocalipsa după Alexandru – lumea a luat-o de la capăt.

Nimic nu va mai fi la fel. Gazonul va fi mai verde, poarta mai largă, fotbaliștii mai rapizi, arbitrii mai vigilenți.

Dacă știam că lumea se va schimba radical odată cu derby-ul cu pricina, mă pregăteam corespunzător. Țol festiv, eventual rochie neagră dacă îngropăm în mod simbolic fluierul sau securea – ce-o fi, un discurs impresionant, o ultimă încercare de a ajunge la internaționalii mei preferați.

Dar n-am știut. M-a luat prin surprindere evenimentul ca iarna pe un primar binevoitor. Avalanșa de patetisme – un fleac! – m-a doborât. Lumea se dă de ceasul morții și eu întreb: “Gata? Până aici ne-a fost? Eu cu cine țin?”