CFR a ajuns aseară la Bordeaux

CFR Cluj a plecat ieri să-și dea examenul de maturitate în Liga Campionilor, la Bordeaux, în fața unui adversar flămând de rezultate, care își joacă mâine ultima șansă de calificare în primăvara europeană. Elevii lui Trombetta au ajuns aseară în Franța, cazându-se la luxosul Regent Hotel de Bordeaux.

Campionii debordau de optimism înaintea îmbarcării în cursa charter cu care au făcut deplasarea în Hexagon. Îmbrăcați în costumele de Liga Campionilor, pe care speră să nu le pună prea devreme la naftalină, „feroviarii“ s-au arătat încrezători că vor obține un rezultat pozitiv la a treia partidă din istoria echipei în Liga Campionilor. „Mergem să batem, deși nici un egal nu este de aruncat. Nu cred că pentru noi acest meci este cel mai greu examen din Liga Campionilor. Într-adevăr, e un test dificil, poate decisiv, dar cred că jocurile cu Roma și Chelsea au fost mai grele“, a spus internaționalul Gabi Mureșan. După un zbor de trei ore, fără evenimente deosebite, clujenii au ajuns pe pământ francez, iar optimismul nu li se diminuase. Portarul Edy Stăncioiu a punctat: „Dacă nu ne-am propune să luăm puncte, n-ar mai avea sens să venim până aici. Nu trebuie să avem frică, mai ales că ne-am pregătit intens pentru acest meci. Va fi greu, fiindcă Bordeaux își joacă ultima șansă“. Președintele Mureșan a ținut să reamintească obiectivul: „Cele trei puncte!“.


"Am ajuns în patria vinului, dar nu vrem să ne bucurăm înainte de vreme. Poate după meci să gustăm un păhărel"
– Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Publicat: 21 10. 2008, 08:43
Actualizat: 21 10. 2008, 08:46