CFR a cheltuit 30 milioane de euro pentru locul 1
„Obrazul subțire cu cheltuială se ține” este o zicală care se potrivește de minune cu ceea ce se întâmplă în acest sezon la CFR Cluj.
Oamenii cu bani din Gruia au băgat adânc mâna în conturi pentru a susține financiar o campanie aproape fără precedent în fotbalul românesc, și anume transformarea unei echipe mici de provincie în prima forță a campionatului. Practic, din vara trecută, după calificarea în Cupa UEFA, Arpad Paszkany și ceilalți finanțatori nu s-au mai uitat la bani când a venit vorba de echipa de fotbal.
Mai întâi, prin transferul atacantului CrisÂtian Fabbiani, CFR a stabilit un record cu prețul plătit lui Lanus, 2,2 milioane de dolari, pentru a-și asigura serviciile argentinianului.
A fost primul semnal că în Gruia ambițiile depășesc o banală calificare în Cupa UEFA. Apoi, șirul de 18 meciuri fără înfrângere din sezonul de toamnă a consumat și el un m
„Aceasta a fost găselnița noastră pentru a-i mulțumi pe jucătorii care nu evoluează. I-am spus președintelui că e greu să stea doar pe salariu și a înțeles”, a explicat ulterior antrenorul Ioan Andone de ce în fiecare etapă zece jucători din lot erau plătiți să vadă meciul CFR-ului fie din tribună, fie de la televizor.
În iarnă, alte transferuri de lux în Gruia, alte sume uriașe scoase din vistierie. Per total, 15 milioane de euro cheltuite pentru îndeplinirea unui vis centenar: titlul de campioană a României în Gruia.
Investițiile realizate de finanțatorii lui CFR Cluj nu s-au rezumat doar la formarea unei echipe competitive. În vară, în numai două luni, s-a montat instalația de nocturnă, s-a construit o peluză nouă și, pe scheletul fostei tribune, s-a ridicat o nouă tribună oficială.
Prețul? Aproape 5 milioane de euro. La începutul acestui an, cei de la CFR au demarat lucrările de construcție ale unei noi tribune, de 8.200 de locuri, iar în mai se va reface din nou gazonul, care va beneficia și de o instalație subterană de încălzire. Totul contra sumei de 10 milioane de euro.
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj: Am fi investit și mai mulți bani în echipă dacă nu am fi fost nevoiți să reconstruim și stadionul, ca să-l aducem la standardele pentru Liga Campionilor