CFR a fost dominată de Ceahlăul, dar îl face pe Paszkany să exclame:** „Când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum”

Patronul CFR-ului, Arpad Paskany, este mulțumit de rezultatul obținut de echipa sa în fața Ceahlăului, însă a criticat lipsa de implicare a fotbaliștilor din linia mediană a formației antrenate de Jorge Costa.

„Știam că rezultatul din etapa trecută nu e concludent pentru valoare echipei noastre. Puteam rezolva meciul din prima repriză, dar din păcate, în a doua parte echipa vizitatoare a fost peste noi în multe momente, mai ales la capitolul voință. Mergem înainte. Nu apărarea a fost de vină pentru gol, ci mijlocul, unde au fost desincronizări și singurul care a jucat la adevărata lui valoare a fost Renan. De aia existau contraatacuri 4 contra 2. Asta e, suntem la două puncte de Dinamo, când ne-o fi mai rău, să ne fie tot așa, adică să batem” a spus Paskany la Sport.ro.

Paszkany a vorbit și despre situația lui Beto:

„Există disponibilitate atât din partea noastră, cât și din cea a lui Porto și a jucătorului pentru prelungirea contractului, însă dacă portughezii îi vor face o ofertă de nerefuzat, asigurându-i totodată și un post de titular, atunci este normal ca orice fotbalist să aleagă să joace pentru o echipă mai mare”.

Publicat: 22 10. 2011, 19:36
Actualizat: 22 10. 2011, 19:48