CFR a intrat pe „fir” pentru transferul unuia dintre cei mai atractivi stranieri din Liga 1! FCSB și CS U Craiova stau la pândă până în vară. Reacția lui Becali

Kamer Qaka (23 de ani) rămâne unul dintre cei mai disputați fotbaliști din Liga 1, deși nu a mai reușit în a doua parte a sezonului să-și păstreze forma cu care a impresionat la început. Pe numele albanezului ar fi venit o nouă ofertă, de 500.000 de euro, din partea CFR-ului, chiar înainte de meciul CSM Poli Iași – FCSB.

Potrivit surselor ProSport, CS U Craiova este dispusă să ofere suma de 300.000 de euro pentru Qaka, plus un procent de 20 la sută dintr-un transfer ulterior, iar DigiSport susține că oficialii din Copou au primit o nouă ofertă pentru albanez.

Înainte de CSM Poli Iași – FCSB, CFR Cluj a propus 500.000 de euro pentru Qaka, informație neconfirmată de președintele executiv al moldovenilor, Adrian Ambrosie: „Nu am auzit despre această ofertă”, a susținut oficialul pentru DigiSport.

Deși traversează o perioadă de criză din punct de vedere financiar, ieșenii nu se grăbesc însă să-l cedeze pe mijlocașul de 23 de ani, sperând să obțină la vară o sumă cel puțin de două ori mai mare.

Qaka, interesant și pentru FCSB

„Am înțeles că și Craiova ar fi făcut ofertă. Cine nu îl vrea pe Qaka? De atunci mi-a plăcut. Dacă-l dorește CFR-ul, să vedem unde se duce. La CFR, Craiova sau la Steaua. Nu cred că de asta, ce legătură are asta? Nu mă interesează astea. Ce, se dă la o parte Qaka? Să nu-l bage, să nu joace atunci și cu asta, basta. Sunt de acord să dea bani CFR-ul ca să joace, la toată echipă, să dea la toți primă ca să joace. Din punctul meu de vedere, nu e problema nici cu legea. Dar din moment ce am făcut pușcărie pentru asta, înseamnă că e o problemă cu legea în România”, a declarat Becali pentru DigiSport. 

 

 

Publicat: 03 05. 2018, 22:09
Actualizat: 03 05. 2018, 22:10