CFR a câștigat titlul de campioană a Ligii 1 Betano pentru a doua oară consecutiv. Elevii lui Dan Petrescu au câștigat cu 1-0 în fața celor de la Craiova, iar cu o etapă înainte de final ardelenii au cinci puncte avans față de principala urmăritoare, FCSB. După succesul de duminică seara, întreg lotul și staff-ul au sărbătorit într-un restaurant alături de lăutari.
„Vă spun cum stă treabă, cu Steaua jucăm degeaba”, le-au cântat muzicanți, acesta fiind versul preferat al lui Dan Petrescu, antrenor care a și fredonat alături de jucători. Clipul video cu distracția campioanei a fost postat de juristul clubului, Ioan Ivașcu.
Acum, titularii CFR-ului au intrat în vacanță, ultima etapă, contra FCSB-ului, urmând a evolua rezervele.
„Mai avem un meci în play-off și aș vrea să terminăm neînvinși, dar mulți jucători vor primi vacanță, pentru că vacanța e mică și sunt jucători importanți, cu o vârstă înaintată. Dar în același timp mă voi gândi să mergem să câștigăm și meciul următor (n.red. – cu FCSB), vrem să terminăm campionatul cu fruntea sus, după care trebuie să vedem cum să facem niște achiziții bune și să reușim să ajungem cât mai departe în cupele europene. Obiectivul este să ajungem ori în Champions League, ori în Europa League„, a anunțat Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER