CFR, aproape să renunțe la al doilea golgheter! Mutarea, anunțată de președintele rivalilor din play-off
Relațiile foarte bune dintre CFR și Astra ar putea duce la o nouă mutare pe ruta Cluj – Giurgiu. Fosta campioană a României e interesată de atacantul spaniol Urko Vera (30 de ani), pe care încearcă să-l împrumute de la liderul Ligii 1.
Astra l-a trimis la Cluj pe Alex Ioniță, în schimbul căruia a primit un milion de euro și 15% dintr-un viitor transfer, dar Edi Iordănescu a rămas descoperit în atac, mai ales că și francezul Anthony Le Tallec a plecat în această vară. Cu Anatole Abang singura soluție pentru postul de vârf împins, fiul fostului selecționer a transmis conducerii că-l dorește insistent pe Urko Vera, bascul care a terminat prima parte a campionatului pe banca de rezerve a CFR-ului.
La scurt timp după ce transferul lui Ioniță a fost închis, Dani Coman, președintele Astrei, a dezvăluit că echipa sa vrea să-l împrumute pe Vera până la finalul înțelegerii cu CFR, care expiră peste un an și jumătate. Conștient că bascul are șanse mici să joace în fața lui Omrani și Vera, fostul portar dă asigurări că Giurgiu e locul potrivit pentru Vera: „În transferul lui Ioniță nu intră niciun jucător de la CFR, dar ni-l dorim pe Urko Vera. Negociem cu el, sper ca în următoarele două zile să vină la noi. Ne place, ne-ar ajuta și l-am ajuta, mai ales că nu a jucat mult la CFR, de aceea sper să-l luăm pentru un an și jumătate, cât mai are contract cu ei. Dacă vom mai găsi pe cineva pe care considerăm util, vom mai transfera, dar considerăm că avem o echipă bună cu care putem prinde play-off-ul campionatului”, a declarat Dani Coman, la Digi Sport.
Adus de Dan Petrescu în această vară, din liga a treia spaniolă, Vera a început sezonul ca titular, dar și-a pierdut poziția în fața lui Omrani. Chiar și așa, se poate lăuda cu cinci goluri în cele 15 meciuri, fiind al doilea golgheter al echipei în Liga 1, după Culio, marcator a șase goluri, toate din penalty.
După primele 22 de etape, CFR e liderul Ligii 1 și a obținut calificarea matematică în play-off, în timp ce Astra ocupă locul al patrulea, cu 37 de puncte, 12 mai puține decât echipa lui Petrescu.