CFR bate FCSB la investiții. Becali a plătit de aproape 4 ori mai mult decât clujenii, pentru fiecare punct câștigat în campionat

Formația din Gruia are două puncte peste FCSB, cu toate că a investit în transferuri doar 2,8 milioane de euro, față de cei 9,7 milioane investiți de Becali. Luate în calcul investițiile din acest an, un punct pentru FCSB a costat 195.000 de euro, iar pentru CFR doar 53.846 euro.

FCSB – CFR a redevenit „duelul bogaților” din actualul sezon al Ligii I. Din punct de vedere al investițiilor, cele două traversează cele mai facile perioade din ultimul deceniu. FCSB a investit 9,7 milioane de euro pe transferuri, în actuala stagiune. A fost a doua cea mai scumpă campanie de transferuri, după sezonul 2007 – 2008. La fel și pentru CFR, care tot din iarna lui 2008 nu a mai investit peste 2 milioane de euro în transferuri, cum s-a întâmplat în această iarnă.

Totuși, puse în balanță, investițiile celor două rivale la titlu se înclină mult în favoarea FCSB. Cu aproape 7 milioane de euro mai mult a investit Gigi Becali. Asta nu se vede însă și în clasament. Într-o analiză a banilor investiți în transferuri, raportați la puncte obținute, CFR pare că a făcut investiții mult mai bune. Cu 2,8 milioane de euro investiți în jucători, clujenii au 52 de puncte, ceea ce înseamnă 53.846 de euro pentru un punct câștigat în campionat. Cu 9,7 milioane de euro investiți în jucători, echipa lui Dică are 50 de puncte, ceea ce arată că pentru fiecare punct obținut Gigi Becali a scos din buzunar 195.000 de euro, de 3,6 ori mai mult decât CFR.

Budescu, cel mai bun transfer

În privința celui mai bun transfer, FCSB are avantaj. Budescu jucătorul cu cele mai bune evoluții, dintre toți cei pe care FCSB și CFR i-a cumpărat în acest sezon. Decarul are 6 goluri și 6 pase decisive în campionat. Din echipa lui Dan Petrescu, cel mai eficient transfer este Culio. Argentinianul a reușit 6 goluri și 3 pase decisive.

 

Publicat: 09 02. 2018, 12:39
Actualizat: 09 02. 2018, 12:40