Peste 2000 de oameni au lăsat deoparte cozonacii și ouăle roșii pentru a veni în Gruia să se delecteze cu un meci fără miză, între CFR și Ceahlăul. Lui Vasile Miriuță nu i-a stat deloc gândul la slujba de Înviere. Pentru antrenorul clujenilor meciul avea cu adevărat miză. „Neamțul” de pe banca CFR-ului țintea prima victorie pe teren propriu și vroia să le arate nemțenilor că a plecat la o echipă cu mult superioară lor. Și jucătorii au vrut să-i facă sărbătorile mai fericite lui Miriuță și au dominat startul partidei.
Cu Deac și Costea mai activi ca de obicei pe flancuri, CFR-ul a dat startul unei „ploi” de centrări în careul lui Calancea. Golul a venit în minutul 7, dar reușita lui Rui Pedro a fost anulată, din cauza lui Tade, care era în offside. Maftei (8) și Deac (23) l-au încercat și ei pe Calacea, iar Ogbu a prefațat golul cu două șanse mari irosite (29, 30). Tade a fost titularizat în premieră în 2014 și i-a mai risipit din emoții lui Miriuță (34). Ivorianul a tras imparabil după o centrare a lui Maftei, iar clujenii din tribune începeau să nu regrete că au ales să vină la meci în loc să bată covoare.
Chanturia, primul gol la CFR
Partea a doua nu a avut nici jumătate din ocaziile primei reprize. Clujenii au părut mulțumiți de avantajul minim, iar nemțenii s-au chinuit în zadar să-i creeze emoții lui Felgueiras. Calancea a respins în fața lui Tade (57), Deac (59) și a prins șutul lui Ammari (81). Finalul a fost lipsit de emoții pentru CFR. Rezerva Chanturia l-a păcălit pe Calancea cu un șut la colțul scurt. Portarul nemțenilor a devenit pe final unul dintre puținii goalkeperi din România, care îi apără un penalty lui Cadu (90+2), dar chiar și așa clujenii câștigă primul meci acasă cu Miriuță pe bancă.
CFR CLUJ – CEAHLĂ‚UL 2-0 (Tade ’34, Chanturia ’86)
Echipele de start:
CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Monroy – Deac, Rui Pedro, Costea – Ogbu, Tade Rezerve: Amadio – I. Rada, Tiago Lopez, Vereș, Ammari, Chanturia, Negruț
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei
Ceahlăul: Calancea – Dumitraș, Marc, Cânu, L. Cazan – Ichim, Onciu – M. Constantinescu, Golubovic, Ad. Gheorghe – G. Jula Rezerve: Jovic – Ntambue, Tăbăcariu, Chitoșcă, Popadiuc, Margină, Țepeș
Vasile Miriuță nu a cunoscut încă gustul victoriei în fața fanilor. Tehnicianul are două remize și două eșecuri în Gruia. Înfrângerile au venit chiar cu cele mai mari rivale ale CFR-ului, Steaua și Universitatea. Miriuță își poate spăla păcatele chiar înainte de Înviere. Echipa sa joacă în această seara, de la 19.30, cu Ceahlăul, formație pe care a pregătit-o în tur, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.
E invincibil în deplasare
Paradoxal sau nu, Vasile Miriuță are rezultate mai bune în deplasare. Dacă acasă a obținut numai două puncte, în deplasare antrenorul are opt puncte, fiind neînvins în cele patru partide jucate pe teren străin. O victoria sâmbătă seara ar putea să o ducă din nou pe CFR aproape de cupele europene.
„Nu este imposibil să prinde Europa. Pregătim meciul cu Ceahlăul și e timpul să obține victoria și pe teren propriu”, a declarat Miriuță.
CFR e la opt puncte de o poziția patru, care ar putea să ducă în Europa League.
Joacă cu tribunele goale
Vestea rea pentru Miriuță este că meciul de sâmbătă seara se va juca în mare parte cu tribunele goale, asta deoarece partida se joacă chiar înainte de Înviere. Sunt șansa mari să fie egalată cea mai mică asistență în Gruia – 500 de personae – în decembrie 2013, cu Săgeata. Doar la un alt meci, cu Gloria, în mai 2011 au fost sub 1.000 de persone.
Rezultatele lui Miriuță la CFR:
20. CFR – FC Vaslui 0-0 21. Viitorul – CFR 1-1 22. CFR – Steaua 0-1 23. Corona – CFR 2-2 24. CFR – U Cluj 0-1 25. Pandurii – CFR 0-1 26. CFR – Petrolul 1-1 27. Oțelul – CFR 0-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER