CFR Cluj a mai renunțat la un fotbalist! A fost trimis să joace la o altă echipă din Liga 1

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a mai renunțat la un fotbalist în perioada de mercato din această vară.

Sebastian Mailat nu intră în planurile de viitor ale lui Dan Petrescu, iar antrenorul campioanei României le-a cerut oficialilor din Gruia să-l cedeze sub formă de împrumut pe mijlocașul cumpărat de la Poli Timișoara.

CFR Cluj a renunțat la Sebastian Mailat

Astfel, Sebastian Mailat va juca în sezonul 2020 – 2021 la FC Voluntari, formație care evoluează în Liga 1, toate acestea după ce CFR Cluj a decis să nu îl țină în lot pentru ediția care a început în acest weekend.

Mijlocașul în vârstă de 22 de ani nu a primit șanse de la Dan Petrescu nici în sezonul 2019 – 2020, atunci când a fost cedat sub formă de împrumut la Universitatea Cluj, formație din Liga a 2-a, după ce a făcut pregătirea alături de campioana României.

Sebastian Mailat a ajuns la CFR Cluj în 2017, de la ACS Poli Timișoara, dar acesta nu a reușit să se impună la gruparea din Gruia. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a adunat doar 51 de minute în tricoul campioanei României în sezonul recent încheiat, 25 în preliminariile Champions League și 26 în Liga 1.

Sebastian Mailat a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB

Înainte să ajungă la CFR Cluj, Sebastian Mailat s-a aflat și pe lista de transferuri a lui Gigi Becali, dar impresarii fotbalistului s-au înțeles cu campioana României pentru transferul fotbalistului. Latifundiarul din Pipera l-a ratat pe fotbalistul care la acel moment se încadra regulii U21 deoarece a refuzat să le plătească agenților acestuia comision.

  • 200.000 de euro este cota lui Sebastian Mailat, conform transfermarkt.com
  • 30.06.2022 este data la care contractul lui Sebastian Mailat cu CFR Cluj va expira
  • 33 de meciuri, două goluri și 3 pase decisive are Sebastian Mailat pentru CFR Cluj
Publicat: 22 08. 2020, 14:52