CFR Cluj a transferat doi fotbaliști din Liga 1! Ce salarii vor primi jucătorii

CFR Cluj pregătește sezonul următor de Liga 1 Betano, dar și accederea în grupele unei competiții europene. Primele nume care vor ateriza la Cluj sunt Mario Rondon (33 de ani) și Luis Aurelio (30), de la Gaz Metan Mediaș.

Sursele ProSport susțin că în aceste momente cei doi fotbaliști sunt în drum spre Cluj, contractele fiind finalizate. Rondon urmează să încaseze 12.500 de euro lunar, în timp ce Luis Aurelio va primi 10.000 de euro lunar. De asemenea, jucătorii vor primi o primă de instalare de 50.000 de euro, fiecare, și vor veni liberi de contract. 

Rondon a venit în România la începutul anului. Evoluțiile sale din atac au impresionat, iar acum a venit cel mai important transfer din carieră. În 16 meciuri pentru Mediaș, a punctat de 8 ori și a oferit două pase decisive. Înainte să vină în Liga 1, portughezul a evoluat cel mai mult în țara natală, la echipe precum Beira-Mar, Pacos Ferreira sau Nacional. A mai avut o aventură de un an și jumătate în China.

Luis Aurelio evoluează la mijlocul terenului și a semnat cu Mediaș la începutul sezonului. A prins 34 de meciuri, a marcat un gol și a fost unul dintre cei mai constanți oameni ai Gazului. În cariera sa, jucase numai în Portugalia. Castrense, Santana, Moreirense, Reguengos, Tondela, Nacional și Feirense sunt echipele din C.V-ul său.

CFR Cluj, „cadouri” pentru Dan Petrescu

Campionii și-au asigurat linia de mijloc pentru sezonul următor, după ce au prelungit contractele a doi jucători. Damjan Djokovic a acceptat să își prelungească înțelegerea până în anul 2022 cu deținătoarea titlului Ligii 1 Betano: „Am prelungit încă 3 ani! Mă simt bine, mă simt acasă și ultimii doi ani au fost foarte buni. Cred că e un proiect în care încercăm ceva și în Europa și mă bucur că fac parte din proiectul ăsta”, a spus croatul.

Al doilea jucător e Ovidiu Hoban, care va rămâne fotbalistul CFR-ului cel puțin până la 37 de ani. Mijlocașul central în vârstă de 36 de ani a anunțat, la finalul înfrângerii cu FCSB, că s-a înțeles cu actuala sa echipă în privința prelungirii contractului.

 

 

Publicat: 27 05. 2019, 20:45
Actualizat: 27 05. 2019, 22:19