CFR Cluj amenință cu boicotarea finalului de sezon!** Paszkany acuză LPF: „Vor să favorizeze Vasluiul și Steaua! Nu știu dacă vom fi pe teren la rejucarea cu ‘U’ Cluj”

CFR Cluj este în fața săptămânii care va decide dacă va câștiga cel de-al treilea titlu din istorie, însă șefii din Gruia simt că le sunt băgate bețe în roate pentru ca FC Vaslui și Steaua să fie principalele beneficiare. Patronul Arpad Paszkany este convins că LPF a dat dovadă de rea credință atunci când a reprogramat vineri rejucarea partidei cu Universitatea Cluj, la nici trei zile distanță de jocul cu CS Mioveni, în loc să decidă prelungirea acestei ediții de campionat.

„S-a creat un precedent periculos, pentru că orice echipă va încerca să conteste rezultatul dacă nu îi va conveni. Cred că Liga a urmărit să satisfacă interesele celor de la FC Vaslui și apoi pe cele ale Stelei. Dacă se putea regulamentar, ni s-ar fi dat meci pierdut și nouă și celor de la Universitatea Cluj și atunci cei de la LPF ar fi jubilat. Nu înțeleg de ce nu se poate amâna finalul campionatului, iar noi să fim nevoiți să disputăm atât de din scurt rejucarea cu ‘U’, vrem un minimum de normalitate.

Nu pricep de ce ne grăbim să terminăm sezonul, când noi nu suntem calificați la EURO. Vom contesta această decizie, dar nu am nicio emoție că la apel se va menține aceeași decizie ca la prima comisie. Vom contesta decizia la TAS. Nu mă pronunț dacă vom fi pe teren pe 18 mai. Nu vom fi pe teren dacă experții de la Lausanne vor spune că astfel nu vom face altceva decât să recunoaștem că LPF a avut dreptate. Și dacă am deveni campioni în această săptămână vom merge până la capăt, pentru că este o chestiune de principiu”, a spus Paszkany la Sport.ro.

Publicat: 12 05. 2012, 17:33
Actualizat: 12 05. 2012, 17:34