CFR Cluj – APOEL Nicosia 2-0!** Al treilea succes consecutiv al clujenilor
Formația CFR Cluj a câștigat meciul de pregătire jucat, luni, în
cantonamentul din Austria, împotriva campioanei Ciprului, Apoel
Nicosia, scor 2-0.
„Feroviarii” au deschis scorul în minutul 2 prin Cristian Bud,
care a fructificat o pasă primită de la Dominique Kivuvu. Clujenii
și-au dublat avantajul prin Sixto Peralta, în minutul 19.
Argentinianul a transformat, cu emoții, o lovitură de la 11 metri
obținută de Bud.
Antrenorul Jorge Costa a trimis în teren următoarea echipă:
Claro – Lionn, Piccolo, Rada, Camora – Peralta, Kivuvu, Renan –
Sougou, Bud, Ronny. După pauză au mai intrat Mincă, Panin, Diogo,
Bastos, Nicoară, Negruț, Sare, Edimar, Mureșan și Hora.
Acesta este cea de-a treia victorie obținută de CFR Cluj din tot
atâtea meciuri disputate în Austria. Clujenii au trecut în primul
amical de amatorii de la Bischofshofen (Austria), scor 16-0, pentru
ca apoi să învingă cu scorul de 1-0 formația din liga secundă
austriacă, SV Grodig. Următorul meci al clujenilor se va disputa,
la 2 iulie, contra unei alte echipe din Austria, SV Ried.
Min 90. S-a terminat partida.
Min 83. Hora șutează din colțul careului mult
peste poartă
Min
77. Cadu primește cartonaș galben.
Min 75. Nicoară i-a întors pentru șut lui
Kapetanos, dar grecut a tras pe centru, fără probleme pentru
portarul advers
Min 74. Edimar îi salvează pe clujeni.
Brazilianul blochează o pasă decisivă care se îndrepta spre centrul
careului
Min 69. Pasă neglijentă a fundașilor lui CFR
către propriul portar. Mincă iese la marginea careului și rezolvă
faza.
Min
67. Edimar vede cartonașul galben pentru o intrare
întârziată
Min 62. CFR schimbă întreaga echipă.
Min 55. Primele 10 minute ale părții secunde au
trecut fără a se consuma vreo fază importantă de poartă
Min 46. A început a doua repriză
Min 45. S-a terminat prima repriză.
Min 45. Nuno Claro prinde fără probleme un șut
de la distanță.
Min 38. Chiotis respinge un balon lansat în
adâncime, iar peralta încearcă să-l surpindă cu un șut de la
distanță. Portarul cipriot nu are însă probleme să blocheze mingea
trimisă de jucătorul CFR-ului.
Min 34. APOEL trece pe lângă gol. Centrarea de
pe partea dreaptă nu este însă ajunsă de atacanții ciprioți.
Min 29. Jocul s-a echilibrat în ultimele
minute
Min
23. Galben primit de Marcelo
Oliveira, jucătorul lui APOEL
Min 19. GOOOL CFR !
Peralta marchează, cu emoții, din
penalty.
Min 18. Penalty pentru CFR! Bud este împins în
careu de un fundaș.
Min 16. Corner pentru CFR! Portarul cipriot
reține cu siguranță.
Min 12. Ratare incredibilă! Ciprioții lovesc transversala!
Atacantul lui APOEL trimite în bară de la 5 metri
Min 2. GOOOL CFR!
Cristi Bud deschide scorul după o cursă de 30 de
metri.
Min 1. A început partida
CFR Cluj (4-3-3): Mincă –
Lionn, Piccolo, Rada, Camora – Peralta,
Kivuvu, Renan –
Sougou, Bud,
Ronny
„Animalul” Jorge Costa nu iartă nici în amicale. CFR are un
golaveraj incredibil după primele două partide de pregătire: 17-0!
Bischofschofen și Grodig nu le-au rezistat ardelenilor, care joacă
luni cu ciprioții de la APOEL Nicosia.
Este primul meci dintr-o serie de încă șase amicale jucate de Bud
și compania.
Meciul dintre CRFR Cluj și
APOEL Nicosia este LIVE TEXT pe www.prosport.ro, azi de la
19:30