CFR Cluj are doi antrenori! Grigoraș amenință: „Dacă nu îmi primesc toți banii, mă prezint la reunire!”

Sărbătorile i-au adus lui Petre Grigoraș una dintre cele mai neplăcute surprize din carieră. Deși primise garanții că va rămâne la CFR, mai ales că echipa începuse să practice un fotbal plăcut ochiului, tehnicianul a fost înlocuit cu Vasile Miriuță.

Problema e că în acest moment formația patronată de Arpad Paszkany are doi antrenori, deoarece contractul lui Petre Grigoraș nu a fost încă reziliat.

Acesta a declarat că dorește plata salariului integral pentru întreaga perioadă a contractului, în caz contrar se va prezenta la reunirea echipei.

„Nu am semnat nici un act. Au spus că mă sună după Sărbători să ne înțelegem, dar nu am mai fost sunat. Am discutat o singură dată cu domnul Paszkany, dar aflasem deja că am fost dat afară. A fost cam urât, dar nu îi port pică. El mi-a explicat motivele pentru care a renunțat la mine, eu am înțeles și sper să ne înțelegem acum la reziliere pentru că mai am contract până în vară. Am dreptul să-mi cer toți banii până la finalul contractului.

Dacă nu ne înțelegem? Mă prezint la renire și gata! Totuși, eu sper și cred că ne vom înțelege într-un fel sau altul. Eu îi respect pe cei de-acolo și i-am respectat pe toți cei cu care am colaborat, indiferent de clubul la care am activat. Și așa este și acum. Le urez mult succes în noul an și eu, dacă mă întrebați, cred că voi mai antrena la CFR la un moment dat. Am eu acest target în carieră, mi-am propus asta”, a spus Grigoraș pentru ZiuadeCluj.

Publicat: 07 01. 2014, 11:04
Actualizat: 07 01. 2014, 11:05