„CFR Cluj are instalație de încălzire”
Chestiunea amânării returului și starea terenurilor echipelor
din Liga I creează dispute la fel de aprinse precum discuțiile
referitoare la folosirea arbitrilor străini.
Coincidență sau nu, tot CFR Cluj este acuzată că va fi beneficiara
disputării Ligii I conform programului. „Joacă prima etapă în
deplasare, iar următoarele două pe teren propriu. Și le va juca pe
un gazon impecabil. Doar ea și Steaua au terenul dotat cu
instalație de încălzire. Vrea CFR să se amâne campionatul? Nu! O
avantajează să joace doar ea, dintre echipele mari, pe un teren
bun? Evident!”, explică, sub acoperirea anonimatului, anumite
persoane din anturajul clubului Dinamo.
Se tem
pentru fani
Tot ca un amănunt de culise, roș-albii mai au o problemă mare,
aproape imposibil de rezolvat înaintea meciului cu Universitatea
Craiova. Suporterii „câinilor” vor asista la meciul cu rivalii din
Bănie în condiții improprii. Pentru că tribunele stadionului și
locurile de parcare din zonele adiacente sunt acoperite de zăpadă
și au toate șansele să rămână așa până duminică seara.