FC Botoșani a confirmat, miercuri, transferul mijlocașului Mihai Bordeianu la CFR Cluj, informație făcută publică, în dimineața aceleiași zile, la ProSport LIVE, de managerul sportiv al grupării ardelene, Bogdan Mara.
„Am ajuns la o înțelegere cu CFR Cluj pentru transferul lui Mihai Bordeianu. Mă bucur că iarna aceasta am vândut un jucător la FCSB și unul la CFR Cluj, echipe care se luptă la titlu. Ne dorim să reușească ambii jucători să se impună la aceste echipe”, a declarat președintele echipei FC Botoșani, Cornel Șfaițer.
Bordeianu se desparte de Botoșani după șapte ani. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani, care a mai trecut pe la Ceahlăul și FCM Dorohoi, a jucat în 90 de meciuri pentru FC Botoșani și a reușit să înscrie trei goluri și să dea patru pase decisive.
Mihai Bordeianu este al patrulea jucător transferat de CFR Cluj, în ultima vreme, după Sebastian Mailat, Valentin Costache și George Țucudean.
FC Botoșani s-a mai despărțit de Laurențiu Buș, plecat la Astra Giurgiu, și de Olimpiu Moruțan, cel de-al doilea urmând să ajungă la FCSB la finalul sezonului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER