CFR Cluj, dezastru în deplasări!** Peralta: „E cel mai prost moment”
„Vișiniii” le promit fanilor că se vor întoarce de la Turnu
Severin cu a doua victorie în deplasare din acest sezon. De șapte
ani, din primul sezon de la promovare, CFR n-a fost jucat atât de
modest în meciurile „de afară”.
CFR caută să lege duminică două victorii consecutive pentru a doua
oară în acest sezon, după „dubla” din noiembrie: 1-0 acasă cu
Dinamo și 3-0 la Bistrița. Totul cu gândul la o nouă prezență în
cupele europene. „Ne gândim în continuare la Europa League, nu am
renunțat. Tocmai de aceea, vrem să batem Pandurii, deși cu ei am
avut tot timpul probleme. Nu îmi explic această perioadă, e cea mai
neagră de când sunt la CFR”, a mărturisit, ieri, mijlocașul Sixto
Peralta, care e la CFR Cluj din ianuarie 2008! Nemulțumirea lui
„Mumo” e alimentată și de faptul că CFR nu mai sperie pe nimeni în
deplasare, în acest sezon câștigând doar un joc „afară”. De altfel,
media punctelor câștigate din jocurile din deplasare e de 0,81,
aproape la fel de slabă ca și cea de acum șapte ani, din primul
sezon de Liga I cu Șunda pe bancă. Atunci, media clujenilor în
deplasare a fost de 0,80 puncte pe meci.
CFR mai are însă șase meciuri la dispoziție, cu Pandurii, Tg.
Mureș, Brașov, Urziceni, Dinamo și Mediaș, pentru a-și îmbunătăți
procentajul. Cea mai mare eficacitate a CFR-ului pe teren străin
datează din sezonul 2007 – 2008, când clujenii au și cucerit primul
event cu Andone la timonă. Echipa termina atunci campionatul cu o
medie de 2 puncte pe meci cucerite în afara arenei din Gruia.
De multe ori ne-au făcut zile negre cei de la
Pandurii, dar trebuie să învingem. Mureșan e suspendat, însă revine
Veloso în lot
Alin Minteuan, antrenor CFR Cluj
Teoretic, nu avem un program foarte dificil în aprilie, dar asta e
numai după calculele de pe hârtie
Arpad Paszkany, patron CFR Cluj