CFR Cluj e aproape de un transfer senzațional! S-ar fi înțeles cu un stranier, fost campion cu FCSB
CFR Cluj pregătește în mare taină o mutare cu adevărat spectaculoasă. Presa din Turcia a aflat că ardelenii încearcă să-l repatrieze pe Paul Papp (29 de ani), aflat în acest moment sub contract cu Sivasspor. Jurnaliștii mai notează că părțile s-au înțeles, iar în următoarele zile urmează să fie parafată mutarea.
Dan Petrescu este decis să facă din CFR o echipă care să se bată cu șanse reale la accederea în grupele unei competiții europene. Calificarea în Liga Campionilor este puțin probabilă, ținând cont de numele pe care campioana Ligii 1 Betano poate să le întâlnească, dar „Bursucul” va face tot posibilul. Vrea să facă surpriza, să bage în conturile clubului zeci de milioane de euro și să se aleagă cu un bonus consistent de pe urma performanței. După ce miercuri Bogdan Mara a anunțat că CFR i-a semnat pe Luis Aurelio și Mario Rondon, amândoi de la Gaz Metan Mediaș, acum încearcă repatrierea lui Paul Papp. Mai multe publicații din Turcia dau mutarea ca și făcută, fotbalistul acceptând condițiile puse în față de CFR.
Paul Papp a plecat din România în 2016, liber de contract, de la FCSB. A evoluat pentru FC Will o jumătate de sezon, după care s-a transferat în Turcia, la Karabukspor. De un an, fundașul de 1.88 m este legitimat la Sivasspor, echipă la care joacă și Gabriel Torje. În acest sezon a prins 17 meciuri, dar majoritatea au fost bifate în partea a doua a campionatului.
18 partide a prins Papp pentru prima reprezentativă a României, pentru care a marcat de 3 ori.