CFR Cluj e lider. Pentru cât timp? COMENTEAZĂ‚ AICI!

CFR Cluj a dominat autoritar partida contra celor de la Rapid și s-a impus mai clar decât o arată scorul, 1-0.

Cu Pancu rezervă, Rapidului i-a lipsit exact lucrul pentru care a fost readus actualul „secund”: determinare. Cu un atac inexistent și cu un mijloc ineficient, oaspeții s-au „remarcat” în prima repriză doar prin slăbiciunile din defensivă. Tot ce a trecut de Constantin și Maftei s-a izbit însă de Coman, portarul rapidist fiind din cu totul alt film.

Clujul a combinat frumos, în viteză. Singura greșeală a fost faptul că toate mingile l-au căutat pe Semedo, portughezul care nu poate să spună că a avut cea mai inspirată repriză din viața lui. Cadu și Ruiz s-au aruncat și ei spre poarta adversă însă Coman a scos incredibil și a menținut tabela imaculată la pauză.

Acest lucru s-a schimbat în chiar al doilea minut după reluare, atunci când Ruiz a marcat cu capul, după un corner. Săpunaru nu a reușit decât o simulare de marcaj, reflexul lui Coman fiind de data aceasta de prisos. Lucru important pentru CFR – clujenii au reușit să-și mențină avantajul în următoarele minute, fapt care nu se întâmplase în precedentul meci, cu Unirea Urziceni.

Intrarea lui Dubarbier a adus un plus de viteză în tabăra gazdelor, anulat însă de impreciziile lui Fabbiani. Rapidul nu a produs emoții echipei lui Andone care, până la meciul Stelei cu Universitatea Cluj, a devenit noul lider al Ligii I.

Publicat: 13 04. 2008, 22:24
Actualizat: 13 04. 2008, 22:31