CFR Cluj, fără secrete
8 victorii și 2 înfrângeri. 19 goluri marcate, 11 primite. Acesta e bilanțul sec al jocurilor CFR-ului cu Uhrin și Jindra pe bancă. La finalul perioadei de pregătire din Antalya, Dusan iese pentru prima dată și face analiza echipei la 10 zile îneinte de startul returului. Ce a arătat CFR-ul în amicale? Ia gol la fiecare meci jucat, indiferent de adversar, semn că apărarea e încă punctul dureros al campioanei.
Ce spune Uhrin? „Cine spune că avem probleme în apărare? Eu sunt satisfăcut de cum ne-am pregătit în această perioadă. Peste o săptămână vom fi pregătiți de primul meci în Liga I. Nu vreau să vorbesc de niciun fotbalist în particular, deci nu pot spune dacă m-a nemulțumit unul sau altul”.
Venirea lui la Cluj a adus și un nou modul de joc la CFR. 4-2-3-1 al lui Trombetta e deja istorie. 4-1-3-2 e amprenta lui Uhrin pe sistemul ardelenilor dar cehul avertizează. Va muta jucătorii în teren și în funcție de adversari.
Cehul zice: „Sistemul care l-am impus în aceste jocuri amicale nu va fi o regulă și în campionat. Mai am multe alte sisteme pe care poate le voi folosi. Eu mă bucur că în aceste cantonamente ne-am atins scopul, mi-a reușit ce mi-am propus. Dacă primul a fost mai dur pentru că era bazat mai mult pe partea fizică, în cel de al doilea am lucrat mai mult la tactică și cred că am găsit formula ideală”
„Rival numărul 1: Dinamo“
Atacul feroviarilor încă nu-l mulțumește pe deplin pe consilierul ardelenilor. Dubarbier, Culio, Mara sau Kone ajung des în fața porții dar n-o bagă la fel de des în ațe.
Dusan spune: „Este adevărat că am avut multe ocazii de gol în amicale și nu prea am marcat, dar acest lucru nu o să se întâmple și în campionat. Acolo o să fie cu totul altceva. Nu pot să spun dacă mi-ar fi fost de ajutor Fabbiani sau nu. Este un jucător foarte bun, dar nu evoluează la CFR și nu are rost să vorbim iar până la vară mai este mult timp. Mara poate fi o soluție în atac.
Cu cine se bate CFR pentru titlul?
Dusan are deja în minte numele dușmanului pentru retur. L-a văzut în amicale chiar în Antalya, la Belek. Dusan dezvăluie: “Dinamo este principala noastră contracandidată la titlu, au o poziție favorabilă în clasament și un atac foarte bun”.
Â
"Sunt unele mici probleme medicale, dar nimic grav. Echipa nu are probleme din punct de vedere fizic după aceste două cantonamente" – Dusan Uhrin jr, consilier CFR Cluj
Â
Victorie chinuită cu kazacii
CFR Cluj s-a impus ieri greu cu Esil Bogatyr (3-2), în ultimul amical din Antalya. Uhrin Jr i-a folosit pe: Stăncioiu (46 Nuno Claro)- Flores (46 Viera), Cadu (52 G. Mureșan ), Alcantara, Panin (46 Viana)-Dani (62 Peralta)- Deac (57 Veljovic), Frangipane (46 Dubarbier), Pereira (69 E. Kone )-Mara (83 Traore), Ruiz (46 Y. Kone ). Pentru CFR au marcat: Ruiz (1), Alcantara (62) și Peralta (72).