CFR Cluj își betonează defensiva! Liderul Ligii 1 a ajuns la un acord cu un fundaș brazilian
CFR Cluj continuă să se întărească în lupta pentru titlu. Liderul Ligii 1 a ajuns la un acord cu fundașul brazilian Gilvan Souza Correa (28 de ani), conform Digi Sport. Apărătorul sud-american se află în cantomanetul echipei, în Spania, unde urmează să semneze un contract valabil pe trei sezoane. În această iarnă, CFR i-a mai achiziționat pe Țucudean și Mihai Bordeianu, iar înainte de pauza competițională, clubul a ajuns la un consens cu Mailat și Costache.
Gilvan Souza Correa a evoluat ultima oară pentru Atletico Goianiense. CFR va fi prima echipă din afara Braziliei pentru care va juca Gilvan. În prima ligă din țara natală, apărătorul a evoluat în 24 de jocuri. Gilvan a adunat mai multe meciuri în liga secundă, unde are la activ 70 de meciuri. De-a lungul carieri, acesta a mai jucat pentru Iraty, Ponte Preta, SC Ceará, Paysandu și Londrina.
Conform transfermarkt, Gilvan e cotat la 500.000 de euro. În centrul apărării, Dan Petrescu îi mai are sub comanda sa pe Kévin Boli, Andrei Mureșan, Sergiu Luchin și Paulo VinÃcius, ultimul fiind de asemenea brazilian.